In ultimele zile, in Spitalul Judetean Slatina au inceput sa circule fel si fel de zvonuri legate de faptul ca este posibil ca personalul sa nu mai primeasca tichete de masa. Liderul Sindicatului Cadrelor Medii, Roxana Dragomir, a declarat ca noul manager al spitalului, Mihai Nita, a acreditat la un moment dat aceasta idee, neacceptata, in schimb, de sindicalisti.
Managerul Mihai Nita declara ca nu se pune serios o astfel de problema. "Sunt niste copii", a spus Nita, asigurand ca, desi e posibil ca salariatii sa nu-si ridice bonurile chiar pe 15 iunie, adica maine, cand se asteapta sa se efectueze decontarea serviciilor la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate, intarzierea nu va fi mare. "Nu se vor da pe 15, probabil se vor da pe 16", a mai spus Nita.
Efortul financiar pentru acordarea tichetelor de masa, drept castigat de asistentii medicali la nivel national prin negocierile purtate cu guvernul, este, la Spitalul Judetean, in lunile de prezenta maxima, de aproximativ doua miliarde de lei. In aceasta luna tichetele vor scoate din buget aproximativ 1,1 miliarde de lei.
Reprezentantii Sanitas Olt au declarat ca probleme s-ar putea inregistra la Spitalul Orasenesc Bals, dupa cum au primit semnale asistentii din acest spital.