Numarul terenurilor scoase din circuitul agricol din Dolj este in scadere, ceea ce duce la o diminuare a suprafetelor construite.

In ultimii ani, numarul suprafetelor scoase din circuitul agricol, pentru constructii, s-a marit continuu. Aceasta tendinta, care a facilitat dezvoltarea periferiilor marilor orase, s-a manifestat incepand din 10 decembrie 2005, ca urmare a diminuarii taxei de scoatere din circuitul agricol.
Daca in 2006 au fost inregistrate 38 de cereri de scoatere din circuitul agricol, la sfarsitul anului trecut, numarul lor era de 11 ori mai mare. "In 2008 au fost emise 438 de avize. 429 dintre acestea, cu o suprafata de 701.202 mp, sunt definitive", a declarat Marian Popescu, directorul Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara (OCPI) Dolj. Restul de noua avize, insumand o suprafata de aproximativ 207.000 mp, au fost temporare.
A scazut cu 31% suprafata scoasa din circuitul agricol

Elanul doljenilor de a construi spatii rezidentiale la marginea oraselor a fost insa temperat de situatia economica actuala si de blocajul din piata imobiliara. In primele trei luni ale acestui an au fost eliberate doar 82 de avize, din care 78 definitive (pentru o suprafata de 80.396 mp). Comparativ cu aceeasi perioada din 2008 se observa o scadere cu 31% a suprafetei scoase din circuitul agricol. "In perioada ianuarie-martie 2008 au fost eliberate 114 avize de scoatere definitiva din circuitul agricol, cu o suprafata de 117.384 mp", a precizat Marian Popescu.
Acest lucru va atrage o scadere a suprafetei construite din judet, avand in vedere ca pentru terenurile care nu sunt scoase din circuitul agricol, indiferent ca sunt in intravilan sau extravilan, nu se elibereaza autorizatia de construire.

Costuri

Potrivit legislatiei in vigoare, costul scoaterii terenului din circuitul agricol difera atat in functie de pozitionarea sa (in extravilan sau in intravilan), cat si de suprafata si de timpul cat proprietarii sunt dispusi sa astepte pentru eliberarea aprobarii (trei zile in regim de urgenta, zece zile in regim normal).
In intravilan, pentru suprafetele mai mici de un hectar, tariful de scoatere din circuitul agricol variaza intre 250 de lei (in regim normal) si 1.500 de lei (in regim de urgenta), iar pentru suprafete intre unu si 50 ha, tariful este cuprins intre 500 de lei (in regim normal) si 2.000 de lei (in regim de urgenta). In cazul suprafetelor de peste 50 de hectare, proprietarii trebuie sa scoata din buzunar, in functie de cat de mult se grabesc, 700, respectiv 3.000 de lei.
Conform legislatiei, scoaterea din circuitul agricol a terenurilor situate in extravilan este mai costisitoare. La aceste tarife se adauga si o taxa care se calculeaza inmultind suprafata ce urmeaza sa fie scoasa din circuit cu valoarea stabilita in functie de clasa de calitate a terenului agricol (exprima gradul de fertilitate si se stabileste de Oficiul de Studii Pedologice si Agrochimice, in urma unui studiu al solului).