In plina criza financiara, numarul magazinelor din Craiova care comercializeaza articole second hand a crescut simtitor. Desi acestea satisfac nevoile unei populatii saracite peste noapte, sunt mici sansele ca ele sa reziste timp indelungat.
Daca multe firme, mai mici sau mai mari, au tras obloanele, desfiintandu-se si lasand spatiile goale, cu anuntul "de inchiriat" lipit cu scoci in geam, un anumit tip de afacere a luat avant in ultimele luni, extinzandu-se in toate cartierele Craiovei. Este vorba de magazinele second hand. In vreme de criza, cand nici romanului, nici europeanului nu-i mai da mana sa-si risipeasca banii pe lucruri noi, care, ce-i drept, in timp tot vechi vor deveni, magazinele cu obiecte la mana a doua s-au inmultit ca melcii dupa ploaie. Incepand din centru si pana la periferii, nu exista doua strazi alaturate care sa nu gazduiasca un astfel de spatiu comercial. Acolo unde cheagul fusese de mult facut, dintr-un singur magazinas cu traditie, s-a ajuns la o intreaga strada "second", mustind de haine, lenjerie, prosoape, incaltaminte si nenumarate alte astfel de articole utile in casa omului. In multe cazuri, patronii au renuntat la vechile afaceri, falimentare in perioada actuala, si s-au reprofilat, copiind reteta succesului de la vecini. Tot din pricina crizei financiare, preturile produselor cu miros de sac nemtesc au scazut, iar promotiile au devenit o regula de baza a comertului cu vechituri. Una peste alta, Craiova a ajuns un urias second hand, mai mult sau mai putin profitabil, un targ de chilipiruri pentru cam toate paturile sociale intrate astazi la stramtoare.

Ieri trei, astazi sapte

Langa Spitalul de Urgenta Craiova, SC MEDA NIC SRL imbraca ieftin, de vreo patru ani, cadrele medicale si precupetii din piata. Desi preturile sunt accesibile pentru orice buzunar, pentru a-si atrage clientii, patronii au stabilit o promotie pentru fiecare zi a saptamanii: pret intreg, reducere la jumatate, totul la doi lei, totul la un leu, totul la 50 de bani. Mai mult decat atat, articolele s-au ieftinit serios, data fiind febra crizei. Desi profitul nu este impresionant fata de anii trecuti, patronii si vanzatorii sunt totusi multumiti ca nu au inchis taraba si ca inca rezista pe piata.
"Lumea a saracit foarte mult", apreciaza, in cunostinta de cauza, Nicoleta Marin, vanzatoare la second-ul de la spital. "Asistente, doctori, profesori, elevi, studenti, pensionari, someri, vanzatori, nimeni nu mai dispune de bani ca inainte. Asa incat gasesc ca a-si cumpara haine la mana a doua este o solutie pentru a depasi criza. Lucrurile sunt mai ieftine decat pana acum. Un tricou care se vindea anul trecut cu zece lei astazi se da cu trei lei, un leu. Aceasta nu inseamna insa ca vanzarile au crescut. Supravietuim si noi, ca toata lumea".
Pe strada Amaradia, doar doua-trei magazinase isi imbiau pana mai ieri clientii cu umerasele infipte-n geam. Astazi, sapte astfel de societati se inlantuie de-a lungul trotuarului, cu firme cat mai atragatoare.
"Am deschis magazinul de o luna", spune Mihaela, proprietara unui spatiu care, dupa ce si-a pierdut chiriasii cu usi metalice, a devenit "Imbracaminte, marci cunoscute, pret mic, calitate garantata". "Criza financiara ne-a determinat sa alegem o afacere care sa reziste in timpurile de acum. Second hand-urile sunt magazinele care, in prezent, atrag cei mai multi clienti. Nu am avut vreme sa constatam un profit pentru ca banii s-au rulat mereu pentru marfa. Dar sunt convinsa ca este o afacere care te ajuta sa depasesti momentul", afirma, convingator, Mihaela.

Se strange surubul

In ciuda aparentelor si a inmultirii peste noapte a firmelor ce comercializeaza articole second, viitorul nu pare sa le ofere acestora siguranta. Ba, dimpotriva. Constantin Draghici este propriterul unuia dintre cele mai mari depozite de haine la mana a doua din Craiova, acesta furnizand marfa pentru firmele mai mici. In plus, afaceristul poseda si doua magazine, situate in cele mai bune zone din oras. Cu o vechime de 20 de ani in bransa, stie deci mai bine decat oricine care sunt previziunile pentru business-ul cu vechituri. "Au fost vremuri bune, cand afacerile second chiar mergeau. Acum lucrurile s-au schimbat radical. Nu am saracit doar noi, ci saracia a inceput, de fapt, din afara. Belgienii, nemtii, italienii, spaniolii si danezii au simtit ca li se usureaza buzunarul si au inceput sa nu mai arunce nimic sau si-au deschis ei magazine la mana a doua si nu au mai trimis marfa in tarile sarace, precum Romania. Din acest motiv, numarul transporturilor cu haine din afara s-a diminuat simtitor si va scadea si pe viitor, existand pericolul sa nu mai avem ce vinde. Depozitul nostru mai aprovizioneaza doar magazinele personale, ceilalti gasindu-si furnizori la Sibiu, Petrosani, Hateg. Acolo, diferite fundatii religioase au deschis afaceri cu hainele capatate gratis din strainatate. Se pare ca acestea au sanse sa mai reziste. Ceilalti, cum suntem noi, ne luptam din greu pentru supravietuire. Criza asta e ca un bulgare de zapada. A inceput in vest si creste vazand cu ochii, rostogolindu-se spre noi. Nu se stie cati vom supravietui", a explicat Constantin Draghici.
Saracia nu face nazuri
Ajunsi in vremuri de restriste, tot mai multi craioveni se "innoiesc" din magazinele cu haine la mana a doua. Preturile mici reprezinta prima motivatie. Calitatea materialelor sau marcile articolelor ii atrag, de asemenea, pe cumparatori mai mult decat produsele noi si cu preturi piperate din marile centre comerciale.
"Dintr-o pensie de 400 de lei, nu prea pot sa ma imbrac din alta parte. Nici nu stiu de cand nu mi-am mai luat o haina noua de la magazin", spune Matei Adriana, de 57 de ani, pensionara.
"Dau un exemplu: am luat acest tricou si sapca, ambele Nike, la numai 20 de lei amandoua. Daca le-as fi luat noi, plateam sigur 100 sau 120 de lei", e de parere Mihai Ionescu, inginer.
"Din pacate, nu-mi permit sa-mi cumpar toate lucrurile noi de care am nevoie. Acum am luat prosoape la mana a doua. Sunt de calitate, iar pretul este incomparabil mai mic decat in hipermarket: doar doi lei bucata", spune Elena G., de 50 de ani, profesoara.