Fermele de melci au luat amploare in Gorj, in prezent fiind patru crescatorii. Investitia redusa, sprijinul oferit de stat si cererea mare sunt motivele pentru care multi gorjeni incep o astfel de afacere.

In acest an au luat fiinta doua ferme de melci, prin programul SAPARD, iar produsele au ajuns mai ales in Italia si Franta, fiind apreciate in restaurante. Familia Carstea, din Turcinesti, a pus pe roate o astfel de ferma, care se intinde pe o suprafata de 2.000 de metri patrati, chiar in spatele casei.

Sotii Carstea nu stiau nimic de modalitatea de crestere a melcilor, dar au urmat un curs de specializare si s-au informat de la alti crescatori din judet: „Avem o firma, dar are un alt obiect de activitate. Intentionam sa facem ceva si in domeniul agricol, avand teren destul langa casa. Am discutat cu o cunostinta si ne-am hotarat sa facem o ferma de melci. Nu stiam nici cum se cresc melcii, dar ne-am documentat, iar sotul meu a facut un curs de specializare“, a spus Lucia Carstea.

Amenajarea fermei a fost finalizata in primavara acestui an, dupa care a urmat popularea cu melci si plantarea de vegetatie specifica. Toate aceste lucrari s-au facut cu o firma specializata, autorizata de Ministerul Agriculturii. Investitia totala s-a ridicat la aproximativ 400 de milioane lei vechi, din care programul SAPARD a suportat jumatate din aceasta suma. Alt avantaj al accesarii acestui proiect prin programul SAPARD il reprezinta faptul ca, dupa inceperea productiei, desfacerea melcilor este asigurata pe o perioada de cinci ani.

Ferma va incepe sa produca peste un an

Roadele afacerii se vor vedea abia peste un an, cand ferma va incepe sa produca. Lucia Carstea spune ca de abia in toamna anului viitor va fi data prima productie de melci: „Au inceput deja sa se inmulteasca. Am vazut ca isi fac o gaura in pamant pentru a-si depune ouale“.

Melcii nu necesita o ingrijire speciala. Sursa de hrana o constituie plantele, iar terenul pe care cresc trebuie udat zilnic. De asemenea, melcii incearca sa evadeze din locul in care cresc, asa ca trebuie supravegheati. Reprezentantii Programului SAPARD spun ca afacerea cu melci este foarte profitabila si ca anul viitor se vor deschide si alte ferme de acest fel.