Majoritatea bancilor mari, alaturi de unele mai mici, acorda credite cu avans mai mic de 25% si un grad de indatorare de pana la 70%. Ultima pe care BNR a avizat-o pentru normele proprii de creditare este OTP Bank. Aceasta se adauga altor
15 banci care ofera credite
mai relaxate.
Prima institutie bancara care a primit avizul BNR pentru normele proprii de creditare a fost Alpha Bank Romania, in luna mai. Au urmat BRD - Groupe Société Générale, in aceeasi luna, Volksbank Romania si Banca Comerciala Romana (BCR) - in iunie, ATEbank Romania si Banca Transilvania (BT) - in iulie, Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC), Bank Leumi Romania, Credit Europe Bank, Romanian International Bank (RIB) - in august, Egnatia Bank, Millennium Bank (intrata pe piata romaneasca direct cu credite relaxate), Raiffeisen Bank si OTP Bank - in aceasta luna. Lor li se adauga ING Bank si Banca Italo-Romena, institutii care nu au avut nevoie de avizul BNR, acestea functionand in Romania ca sucursale ale firmelor-mama. Printre marile banci care nu au, cel putin deocamdata, norme noi de creditare, se numara UniCredit Tiriac Bank, Bancpost, ABN Amro Bank, Banca Romaneasca si Piraeus Bank.
De creditele relaxate insa nu pot beneficia decat cei cu venituri mari sau foarte mari. Un grad maxim de indatorare si un avans zero presupun ca solicitantul sa aiba venituri de peste 1.000 de euro lunar. Trebuie precizat ca, inainte de calcularea gradului de indatorare permis, bancile scad din venitul net lunar al solicitantului circa 235 de lei de persoana. In plus, avansul zero presupune automat si o dobanda crescuta.