Pentru o reclama eficienta, pe lânga elaborarea unor strategii de promovare creative, e nevoie de constanta în mesajele transmise consumatorilor.
Indiferent ca vorbim de un serviciu sau de un produs, pentru a fi ales din prima de consumatori trebuie sa fie perceput de acestia ca solutia cea mai buna (sau ca unica solutie) la nevoile lor. În conditiile în care concurenta este din ce în ce mai agresiva, promovarea este cea care diferentiaza un produs obscur de unul cunoscut si deci cumparat. "Foarte multe firme se promoveaza în acelasi fel: 'Pretul si calitatea ne recomanda'. Un slogan atât de frecvent, încât nu spune nimic consumatorilor. Pentru a convinge potentialii clienti, trebuie gasite solutii creative", a explicat Adrian Preda, Chief Creative Partener la Tempo Advertising, la conferinta "Planificarea bugetului de publicitate", organizat recent la Craiova, de ARBOmedia (cea mai mare casa de vânzari independenta multimedia din Europa).
Acesta a exemplificat prin campania publicitara a coniacului Unirea, care a reusit nu numai sa creasca volumul vânzarilor, ci sa schimbe cu succes structura pietei de profil (când s-a lansat, acum trei ani, pe piata existau 1.000 de producatori autohtoni de coniac, iar, între timp, au ramas doar 20).

"Marketingul vinde, publicitatea... depinde!"

"Marketingul vinde, publicitatea... depinde!" ("Marketing sells, advertising... tells!"), a sustinut Sorin Psatta, Integrated Communication Director BBDO România. Acesta a facut distinctia între marketing (are ca obiective principale cresterea cotei de piata a produsului într-un anume timp si modificarea frecventei de cumparare) si publicitate (are ca obiective principale cresterea notorietatii produsului si a cererii).
"Cineva spunea ca un produs bun este cea mai eficienta publicitate", a precizat Sorin Psatta, care a explicat ca o cale sigura spre esec pentru un produs slab este o publicitate buna. "O publicitate buna creeaza notorietate si omoara un produs prost. Publicitatea proasta nu are însa efecte negative - produsul se va vinde în functie de pret. Daca va fi ieftin, va sparge piata", a adaugat Psatta.

Reclama, eficienta în presa locala

În ceea ce priveste bugetul alocat, acesta nu trebuie sa fie neaparat foarte mare, mai ales ca, daca vorbim de un produs/serviciu ce se distribuie doar la nivel local sau regional, nu e nevoie de publicitate la nivel national.
"Impactul titlurilor locale la nivelul comunitatilor este superior celor din cotidianele centrale (penetrare de trei ori mai mare)", a spus Aurelia Abrudan, Local Print Sales Director la ARBOmedia. Potrivit acesteia, chiar daca, în general, cele mai mari sume din bugetele de publicitate sunt alocate televiziunilor, urmate de presa scrisa, radio, indoor-outdoor si internet, presa scrisa are avantajul ca poate fi pastrata în colectie, are credibilitate mare si, mai ales, are o eficienta foarte mare. "Un ziar sau o revista cumparata este vazuta de mai multe persoane", a precizat Abrudan.

Consecventa în promovarea imaginii

Pentru a va asigura ca mesajul ajunge la public, când alegeti o publicatie, sfatul specialistilor este sa stiti foarte bine tirajul, audienta (nu neaparat doar cel care cumpara ziarul e singurul cititor) si eventual grupul-tinta de interes al acesteia. "Nu cumparati publicitate, ci audienta. Cereti cifrele de audienta", a afirmat Cristina Oprea, director de publicitate la Gazeta de Sud. Aceasta i-a sfatuit pe oamenii de afaceri sa nu ezite sa se implice în diverse campanii cu firmele din domenii conexe (în acest fel împart costurile generate de o campanie publicitara), sa se pozitioneze altfel decât concurenta si sa fie consecventi în promovarea imaginii si produselor. Cristina Oprea a amintit si faptul ca 57% din consumatori sunt loiali companiilor implicate social.

Publicitatea on line atrage clienti noi

Pe lânga campaniile de publicitate clasica, întreprinzatorii se pot orienta si catre mijloacele moderne de comunicare în masa (internetul).
"Utilizatorii de internet, în proportie de 92%, îsi iau informatiile de pe internet când vor sa aleaga un produs", a precizat Calin Rotarus, managing director ARBOinteractive. Acesta a explicat ca, atunci când vor sa comunice pe internet, companiile trebuie sa aleaga fie un site cu o "audienta afina cu targetul vizat", fie unul cu un brand puternic (chiar daca audienta lor nu este foarte apropiata de targetul vizat) sau cu persoane care pot influenta cu usurinta opinii. Nu trebuie ignorate nici retelele sociale (hi5). "Trebuie însa sa fie foarte clar ceea ce vrei", a adaugat Rotarus, care-i sfatuieste pe oamenii de afaceri sa fie deschisi.