Desi pot achizitiona centrale termice cu pana la 35% mai ieftin, craiovenii nu se inghesuie sa beneficieze de aceasta facilitate. Asta nu impiedica firmele de profil sa prospere, numarul lor crescand cu 20% in ultimele doua luni.
La sfarsitul anului trecut, guvernul a lansat un program de acordare de ajutoare banesti pentru persoanele cu venituri mici care locuiesc la casa si care utilizeaza gaze naturale pentru incalzirea locuintei si doresc sa achizitioneze centrale termice sau arzatoare automatizate. Programul a fost initiat avandu-se in vedere majorarile pretului la gaze naturale si tinand cont de necesitatea eficientizarii consumului individual de gaze naturale. Fie pentru ca nu stiu despre acest program, fie ca nu se incadreaza in cerintele de obtinere a subventiei, craiovenii nu se inghesuie insa sa primeasca acest ajutor. "Pana in prezent, pentru obtinerea subventiei au fost depuse 57 de dosare (trei pentru arzatoare si restul pentru centrale). Dintre acestea, 51 de dosare au primit deja acceptul de subventie, restul de sase fiind in curs de analizare", a declarat Catalin Gheorghe, inspector specialist in cadrul Directiei de Munca, Solidaritate Sociala si Familie Dolj.
Dintre cei 51 de craioveni care beneficiaza de subventie, 48 au primit deja bonurile valorice pentru decont, iar firmele "prinse" in program si-au primit banii de la stat in 80% dintre cazuri.
Craiovenii nu stiu de subventie
Daca in perioada de iarna oamenii ar fi trebuit sa stea cateva zile in frig pentru a-si monta centralele, lucru destul de greu, o data cu sosirea primaverii, interesul pentru aceasta subventie a crescut simtitor. Astfel, daca in primele trei luni de la aparitia normelor metodologice pentru Ordonanta de Urgenta (OUG) nr. 91/2005 se depusesera in medie zece cereri pe luna, in urmatoarele doua luni au fost depuse in medie 14 dosare pe luna. Cu toate acestea, programul nu e foarte cunoscut. Potrivit spuselor lui Catalin Gheorghe, majoritatea persoanelor care vin sa depuna dosare pentru obtinerea acestei subventii stiu de existenta ei de la firmele care monteaza centrale termice. "In acest moment, in Craiova sunt 14 firme cu care avem contracte de colaborare", a spus Catalin Gheorghe. Acestea sunt autorizate de Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Gazelor Naturale si de Inspectia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune si Instalatiilor de Ridicat (ISCIR).
Primesc subventie doar cei care au incalzire cu gaze
Multi craioveni au inteles ca OUG nr. 91/2005 se refera si la achizitionarea centralelor pentru apartamente. De subventii nu beneficiaza insa decat persoanele care stau la case, au sobe de teracota si al caror venit net pe membru de familie nu depaseste 330 RON. "Subventia nu se acorda persoanelor care au deja centrale termice si nici celor care au incalzire pe lemne", a spus Catalin Gheorghe.
Potrivit programului guvernamental, persoanele care se hotarasc sa achizitioneze centrale termice sau arzatoare automatizate primesc un ajutor financiar de aproximativ 35% din costurile de achizitie, instalare si punere in functiune a unor centrale termice individuale, adica aproximativ 1.500 RON. Pentru cumpararea unui arzator automat, subventia este de 300 RON, in limita a maximum trei arzatoare.
Actele necesare obtinerii subventiei
' Pentru centrala termica - avizul tehnic eliberat de furnizorul de gaze naturale (in care se specifica trecerea de la soba la centrala), proiectul de executie a lucrarii, avizat de cei de la gaze, si o adeverinta de venit.
' Pentru arzatoare - adeverinta de venit si avizul tehnic de la gaze.
Actele se depun la Directia de Munca, Solidaritate Sociala si Familie Dolj.