Scaderile de pe pietele internationale lovesc si Bursa de Valori de la Bucuresti (BVB). Daca Bursa de la New York a introdus deja unele masuri de siguranta, BVB va putea doar sa opreasca de la tranzactionare actiunile companiilor a caror volatilitate va depasi 15%, ne-a declarat Septimiu Stoica, presedintele Bursei. Aceasta este singura masura ce poate fi luata potrivit actualui Regulament al Bursei. In conditiile in care tendinta de scadere va continua, BVB se va racorda si din punct de vedere al Regulamentului la masurile luate de bursele straine, a adaugat Stoica.

Investitorii de la BVB au intrat ieri in panica si-au vandut un numar mare de actiuni, urcand valoarea tranzactiilor la circa 29 de milioane de euro. Cele mai active au fost actiunile Rompetrol, care s-au ieftinit cu 4,72%. Toti indicii bursieri au inregistrat valori negative, cel mai mult, cu 4,13 procente, depreciindu-se indicele ROTX, calculat in parteneriat cu Bursa de la Viena. Urmeaza indicele BET, care urmareste evolutia celor mai lichide 10 titluri si care a coborat cu 3,7%. Cel mai putin s-a depreciat indicele SIF-urilor, acesta inregistrand un minus de doar 2,77%.
Scaderile de pe piata de capital interna sunt influentate de evolutiile negative ale burselor internationale. In acest caz, BVB va putea doar sa opreasca de la tranzationare actiunile companiilor a caror volatilitate va depasi 15%, ne-a declarat Septimiu Stoica, presedintele Bursei. Aceasta este singura masura ce poate fi luata potrivit actualui Regulament al Bursei. In conditiile in care tendinta de scadere va continua, BVB se va racorda si din punct de vedere al Regulamentului la masurile luate de bursele straine, a adaugat Stoica.
"Crahul" burselor internationale a pornit de la scaderea cu 9% a indicelui bursei de la Shanghai. Ca o consecinta, o serie de burse de valori din Statele Unite, Japonia, America de Sud, Australia, Noua Zeelanda si Rusia au inregistrat marti scaderi puternice. Aceasta, desi cu o zi in urma pietele emergente atingeau valori maxim istorice. In China, din cauza ca nu exista un cadru legal care sa permita identificare sau catalogarea unei investitii ca fiind legala sau nu, bursele scad rapid cu valori foarte mari, aproape de 10%, conducand la pierderi uriase, de aproximativ 110 miliarde de dolari americani, potrivit unui post de televiziune. In plus, Alcoa, cel mai mare producator de aluminiu, scadea ieri cu aproximativ 6% deoarece China este cel mai mare consumator de aluminiu. Din cauza evolutiei de la Bursa din Shanghai, precum si ca urmare a avertismentului fostului presedinte al Rezervei Federale ca economia americana ar putea intra in recesiune, indicele bursier american Dow Jones de la Bursa din New York a pierdut peste 500 de puncte in cursul sedintei de marti, inregistrand cel mai puternic declin din ultimii cinci ani. Ca urmare, Bursa din New York a introdus unele masuri de siguranta. Aceasta masura a constat in masuri de restrictionare a vanzarilor unor actiuni. Utilizarea acestui instrument este prevazuta pentru situatiile in care indicele compozit al Bursei de la New York scade cu peste 180 de puncte, pentru a asigura stabilizarea tranzactiilor cu pachete semnificative de actiuni ale companiilor incluse in indicele Standard&Poors 500 pana la incheierea sedintei.