Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a primit pana ieri, cand era termenul limita, o singura oferta pentru privatizarea Santierului Naval Mangalia, din partea companiei 2x1 Holding Cape Midia Shipyard SA Constanta. AVAS va evalua dimensiunea tehnica si financiara a ofertei, urmand sa dea un raspuns in perioada urmatoare. In aceste conditii surprinde lipsa coreenilor de la Daewoo Mangalia Heavy Industries (DMHI), care cocheteaza de ani de zile cu preluarea acestui obiectiv. Potrivit vicepresedintelui DHMI, Eugen Pricopie, firma pe care o reprezinta a renuntat la achizitionarea Santierului Naval din cauza datoriilor prea mari pe care acesta le avea catre stat.

Eugen Pricopie ne-a declarat ca patronii coreeni ai companiei au renuntat la preluarea Santierului Naval Mangalia dupa ce nu au gasit intelegere la AVAS privind modalitatea in care urma sa aiba loc aceasta preluare. "Eram interesati de Santierul Naval, dar sub o alta forma. Nu voiam sa luam tot, intentionam doar sa inchiriem mai multe cladiri si teren si nu sa cumparam", ne-a spus Pricopie. "Partea coreeana a hotarat asa, ei au tinut cu tot dinadinsul sa nu ia tot santierul, pentru ca au datorii prea mari. Am incercat sa le explic ca asa se procedeaza la noi, dar nu au fost de acord", a precizat vicepresedintele DMHI. Ramasa singura in cursa, 2x1 Holding va fi obligata sa indeplineasca mai multe criterii, printre care o cifra de afaceri de minim patru milioane euro pentru anul 2006 si sa aiba o experienta de cel putin cinci ani in activitatea de proiectare, fabricatie reparare si modernizare a navelor maritime si fluviale.
Investitii obligatorii de 4.5 milioane euro, in 5 ani

De asemenea, ofertantul trebuie sa-si asume realizarea unor investitii pentru modernizarea si dezvoltarea Santierului Naval Mangalia de minim 4,5 milioane euro in primii cinci ani de la preluarea companiei, din care 2,5 milioane in termen de un an de la transferul dreptului de proprietate. Totodata, potentialul cumparator va fi obligat sa asigure un aport de numerar de minim doua milioane euro, care va fi varsat in contul Santierului Naval Mangalia in termen de trei luni de la preluarea companiei. Santierul Naval Mangalia, cu un capital social de 5,27 milioane lei, este specializat in proiectarea, fabricatia, repararea si modernizarea navelor maritime si fluviale. Societatea, care are datorii la stat de aproape 5,9 milioane lei si se afla in administrare speciala, a mai facut obiectul unei incercari de privatizare esuate in anul 2004.