Familia Vasilica si Dan Dumitrescu din Craiova ne-a sesizat in legatura cu actiunea de montare a contoarelor noi de energie electrica de catre furnizorul local, compania ceha CEZ. Dan Dumitrescu ne-a semnalat ca, in decembrie 2009, CEZ i-a instalat un nou contor la domiciliu, fara acte ce dovedesc verificarea metrologica. Ulterior, in ianuarie 2010, consumatorul a fost nemultumit de valoarea inregistrata de contor: 256 KW. A facut reclamatie la CEZ, care i-a sugerat sa verifice instalatia din locuinta pe cheltuiala proprie sau sa suporte costurile pentru verificarea metrologica - 35,32 lei si inlocuire a contorului, daca acesta se dovedeste defect - 72,98 lei. Sistemul este urmatorul: clientul plateste, iar daca reclamatia se dovedeste fondata, CEZ restituie banii si recalculeaza consumul. În raspunsul primit de familia Dumitrescu se precizeaza ca serviciile de verificare metrologica si inlocuire a contoarelor se presteaza conform HG nr. 1007/2004 de aprobare a Regulamentului de furnizare a energiei electrice pentru consumatori. La art. 111 (alin. 4) se precizeaza: "Costurile verificarii se suporta de operatorul de retea, cu exceptia cazurilor in care verificarea se efectueaza la solicitarea consumatorului si solicitarea se dovedeste neintemeiata".
Pe de alta parte, la alin. 1 din acelasi articol, se precizeaza ca "Operatorul de retea are obligatia sa inlocuiasca, in cel mult zece zile de la data inregistrarii sesizarii scrise, grupul de masurare reclamat ca fiind defect sau suspect de inregistrari eronate". Ramane de discutat daca pentru verificarea metrologica nu proprietarul contorului (CEZ), ci clientul trebuie sa plateasca, iar daca are dreptate sa primeasca inapoi banii cheltuiti. Aceasta, mai ales in conditiile in care noile contoare vin fara documente de la Biroul Roman de Metrologie Legala (BRML), dupa cum spune reclamantul. CEZ ne informeaza in legatura cu speta semnalata ca in aceasta saptamana se va face o verificare la contorul in cauza. Va fi analizat si buletinul invocat de la Laboratorul de Verificari Metrologice.