Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR) a platit in perioada 2003-2007 peste 76 de milioane de lei catre 15 firme de avocatura pentru contracte de consultanta si asistenta juridica la diferite proiecte, printre care autostrada Brasov-Bors, Bucuresti-Constanta si extinderea DN 1. Raportat la media anuala a cursului de schimb leu-euro din perioada mentionata, suma de 76,1 milioane de lei platita de CNADNR, companie subordonata Ministerului Transporturilor, reprezinta echivalentul a 20,3 milioane de euro. Potrivit Mediafax, banii au fost platiti pentru contracte de asistenta juridica incheiate incepand cu 2002.