Pretul este criteriul principal in alegerea unei locuinte in Constanta. Doar 25% dintre chiriasi sunt interesati de facilitatile oferite de catre un apartament sau o garsoniera, in timp ce restul de 75% cauta doar sa aiba un acoperis deasupra capului. Intr-o ierarhie a criteriilor de alegere a locuintei, dupa pret se plaseaza spatiul si compartimentarea acestuia, apoi imbunatatirile, calitatea pozitionarii si dotarile si facilitatile de care dispune.

Chiriile la apartamentele de stat s-au scumpit dublu in luna mai fata de lunile anterioare. Cat priveste oferta de pe piata libera, preturile au crescut cu aproximativ 50% fata de anul trecut, in perioada iunie 2006 - iunie 2007. Chiriile pentru locuintele de stat, nemodificate din 1999 au fost majorate printr-o hotarare de guvern in primavara acestui an. Pentru a inchiria o garsoniera in Constanta intr-o zona periferica ai nevoie de circa 300 de euro. In luna iunie 2006, in functie de zona (Tomis 3, Bulevardul Mamaia, Poarta 6, Kilometrul 4-5, Cet) chiriile la garsoniere s-au situat, in medie, la 150 de euro pe luna. Potrivit reprezentantilor agentiilor imobiliare din Constanta, in iunie 2007, pentru aceleasi zone chiria pentru o garsoniera a ajuns la circa 200 - 250 de euro. La apartamentele cu doua camere chiriile in zonele mentionate mai sus erau de circa 300 - 400 de euro, iar acum depasesc cu mult suma de 400 de euro. Codul Fiscal ii obliga pe cei care isi inchiriaza locuintele sa-si declare veniturile la administratiile financiare, pentru a fi impozitate, altfel pot fi invinuiti de evaziune fiscala. Conform datelor centralizate de Directia Generala a Finantelor Publice Constanta, anul trecut si-au declarat castigurile din chirii 21.329 proprietari constanteni, fata de 20.260 in anul 2005, iar pana in luna iunie a.c., doar 10601 de proprietari si-au declarat veniturile din inchirierea spatiilor de locuit. Pe saptamana ce trece, proprietarii de locuinte din Constanta salta pretul chiriilor. Cu putin, este adevarat, dar il salta. Pe masura ce se vand sau se inchiriaza, apartamentele sau garsonierele se imputineaza, iar cele foarte bune au devenit extrem de scumpe. Anul acesta se cere o valoare mai mare decat pretul real si, totusi, imobilele se inchiriaza si se vand.

Preturi in crestere

Agentiile imobiliare din Constanta prognozeaza cresteri din ce in ce mai mari la preturile de pe piata imobiliara a locuintelor, dar aceasta tendinta este considerata ca fiind una fireasca, avand in vedere ca suntem in plin sezon estival. Preturile la cumparare, pentru zonele rezidentiale oscileaza intre 1000 - 2000 de euro pe metru patrat la stocul vechi (unde au mai existat cladiri) si poate ajunge pana la 3000 pentru cel nou (adica teren unde nu s-a mai construit niciodata nimic), in centrul Constantei. In zona semicentrala, pretul la locuinte este in medie de 1200 - 1300 pe metrul patrat la spatiile vechi si de 2000 de euro la cele noi. In cartierele periferice cum sunt kilometrul 4-5, Poarta 6, Cet, metrul patrat in spatiile de locuit poate fi achizitionat cu un pret mediu de 1000 de euro, in timp ce constructiile noi se vand cu circa 1500 - 1700 de euro pe metrul patrat.