Camera de Comert si Industrie Bihor aduce la cunostinta agentilor economici bihoreni, si nu numai, ca a fost cooptat pentru cooperare Consiliul de Export si pentru managementul Strategiei Nationale de Export (SNE) din cadrul Ministerului Economiei si Comertului.
Constantin Badea, directorul general al CCI Bihor, ne informeaza ca aceasta cooperare a dus la initierea actiunilor de creare a unor structuri teritoriale de parteneriat public-privat, sub forma consiliilor de export judetene. "Se doreste ca, prin infiintarea Consiliilor de Export Judetene, sa se constituie o retea nationala de sustinere a exportatorilor, care sa fie parte activa in: managementul SNE, document care se actualizeaza si monitorizeaza periodic; coordonarea retelei furnizorilor de servicii pentru exportatori la nivel local, astfel incat firmele sa beneficieze de acestea intr-o maniera eficienta si utila. De asemenea, vom tine la curent opinia publica cu privire la dezbaterile din Consiliul de Export si mediul de afaceri este invitat sa fie parte activa la activitatile CE", a precizat reprezentantul CCI Bihor.
Consiliile de export judetene, chiar daca vor functiona sub forma de structuri informale, fara statut juridic, isi vor inscrie activitatea in cadrul legal de functionare a Consiliului de Export, respectiv HG nr. 486/2004 privind constituirea Consiliului de Export si Regulamentul de organizare si functionare a Consiliului. Reglementarile si activitatea Consiliului de Export sunt prezentate pe site-ul: www. minind.ro, sectiunea comert exterior.
CCI Bihor a lansat invitatii in scris filialelor locale ale asociatiilor patronale si profesionale, institutiilor descentralizate si firmelor mari exportatoare, pentru a participa la un parteneriat public-privat care va avea ca scop constituirea Consiliului.
Mai multe informatii se pot obtine de la Camera de Comert si Industrie Bihor, Departamentul Relatii Interne Externe, Oradea, str. Roman Ciorgariu, nr. 65, tel. 0259-417807, 0359-414557.