Federatia Patronilor Bihor, in colaborare cu Consiliul Judetean Bihor, BTL Design si Primaria Oradea, organizeaza, in perioada 16-17 noiembrie, Conferinta de cooperare economica Romania - Italia 2006, in sala "Gen. Traian Mosoiu" a Primariei Oradea. La eveniment participa o delegatie de oameni de afaceri din Italia, Mario Giufrida - consulul Italiei la Timisoara, Marco Tempestini - presedintele organizatiei patronale a oamenilor de afaceri italieni UNIPRES Romania, Cesare Cocchi - presedintele Camerei de Comert a Italiei, Andreea Micle-Ionescu - consilier in cadrul Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor, reprezentanti ai autoritatilor locale si oameni de afaceri bihoreni si din judetele limitrofe.
FPB organizeaza astfel cea de a doua conferinta de cooperare, dupa cea din luna septembrie, cu oameni de afaceri si autoritati din Ungaria. La eveniment participa oameni de afaceri italieni din domeniul constructiilor, industriei usoare, firme specializate in absorbtia de fonduri structurale si folosirea energiei verzi. Inainte de toate, in cadrul acestui forum s-a subliniat, mai ales de catre reprezentantii autoritatilor locale, importanta si rolul investitiilor italiene in Bihor, oamenii de afaceri din Peninsula Italica fiind prezenti cu afaceri de la inceputul deschiderii granitelor spre investitorii straini. Oamenii de afaceri au prilejul de a stabili noi contacte de afaceri si de a beneficia de pe urma experientei invitatilor atat in folosirea fondurilor europene, cat si in domeniile de activitate pe care le reprezinta. "Consideram ca Italia este tara cea mai reprezentativa in ce priveste absorbtia de fonduri structurale, administratia italiana absorbind toate fondurile puse la dispozitie de UE, intr-un timp extrem de scurt. De aceea, trebuie sa invatam de la ei, pentru a fi in stare si noi sa absorbim cat mai multe fonduri", a precizat presedintele FP Bihor.
Presedintele CCI italiene: "Impreuna vom depasi provocarile"
Mario Giufrida, consulul Italiei la Timisoara, a declarat ca relatiile romano-italiene trebuie sa se dezvolte pragmatic, atat din punct de vedere politic, cat si din punct de vedere economic. "Guvernul Italiei a sustinut cu putere aderarea Romaniei la UE atat din motive politice, fiind nevoie de o unitate clara la nivelul Europei pentru a contrabalansa puterea SUA sau pe cea a marilor puteri de la Rasarit, cat si din ratiuni economice, pentru ca forta Uniunii tine de puterea economica, iar aceasta trebuie sa se dezvolte unitar. De aceea, prevad o dezvoltare economica puternica in aceasta zona, mai ales intre mediul de afaceri italian si cel bihorean", a precizat consulul Italiei. Cesare Cocchi, ca reprezentant al Camerei de Comert a Italiei, s-a aratat mult mai pragmatic. Intrucat provocarea construirii unei Uniuni Europene puternice este enorma, alaturi de concurenta tot mai acerba cu tari precum China, Federatia Rusa, India, SUA, unitatea tarilor membre ale UE este un deziderat prioritar. De aceea, sloganul UE ar trebui sa fie: "Impreuna vom depasi provocarile".
Desi bani vor veni, numai 50% din proiecte sunt eligibile
Reprezentantii autoritatilor locale au aratat ca, de circa o saptamana, judetul Bihor a intrat in randul membrilor Asociatiei Regiunilor Europene si, prin urmare, fondurile europene vor veni direct la beneficiar, fara a mai fi nevoie de birocratia de la ministere. De asemenea, inainte cu o luna, a fost aprobat Planul de Dezvoltare Economica judeteana pentru 2007-2013, plan care se afla in dezbatere publica, care ne va aduce, in prima faza, 250 de milioane de lei noi pentru reabilitarea drumurilor judetene si comunale, programe turistice etc. Reprezentanta Ministerului Mediului a specificat ca cele mai de succes fonduri au fost cele de mediu, pentru perioada 2005-2010, pentru controlul integrat al poluarii fiind disponibile 120 de milioane de lei noi (50 de beneficiari), iar pentru epurarea apelor orasenesti, 85 de milioane de lei noi (25 de beneficiari). De asemenea, sunt puse la dispozitie fonduri nerambursabile, rambursabile si mixte.
Livia Banu, directorul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontaliera Oradea, a spus celor prezenti ca, in perioada imediat urmatoare, vor veni 8,5 milioane de euro, insa vestea proasta este ca, dintre toate proiectele depuse pentru finantare, numai 50% sunt eligibile. De aceea, este nevoie de experienta italienilor si de modul in care acestia au reusit sa atraga fondurile structurale la maximum. Mai trebuie mentionat ca, in cadrul conferintei, Banca Italo-Romena, ca partener al conferintei, a sarbatorit trei ani de activitate pe teritoriul Romaniei. Prima tema abordata in conferinta a fost legata de administratia publica locala, apoi s-a facut referire la dezvoltarea proiectelor de infrastructura si de mediu, proiecte de impact major asupra mediului, dezvoltarea poiectelor in regim de parteneriat public-privat, programe de finantare a proiectelor de infrastructura, despre care am pomenit mai sus.
Desi au fost anuntati mai multi secretari de stat din cadrul unor ministere, doar un consilier al Ministerului Mediului si unul din cadrul Ministerului Economiei si Comertului. Nici ambasadorul Italiei nu a venit, chiar daca prezenta acestuia era data ca sigura. Azi, evenimentul va continua cu mai multe workshopuri, incepand cu ora 10:00, si se va incheia la ora 12:00.