La ora actuala este tot mai greu de gasit confectioneri cu indemanarea ceruta de standardele europene, a declarat vineri Maria Grapini, liderul Federatiei Patronale a Industriei Usoare - FEPAIUS, cu prilejul unui seminar inclus in programul manifestarilor conexe ale celei de a XXXVIII-a editii a Targului National de Imbracaminte si Incaltaminte TINIMTEX, care se desfasoara in perioada 16-20 mai a.c. in mai multe locatii din statiunea Mamaia. Maria Grapini a precizat ca acesti confectioneri existenti in prezent in industria autohtona a confectiilor, nu isi pot indeplini norma zilnica de lucru nu pentru ca nu vor, ci pentru ca nu dispun de indemanarea necesara atingerii unei productivitati a muncii conforme cu standardele europene din acest domeniu de activitate.

Avand in vedere ca piata muncii din acest sector al confectiilor nu mai ofera personal calificat corespunzator, FEPAIUS a decis infiintarea unei asociatii profesionale sectoriale care in parteneriat cu sindicatele din bransa sa poata accesa fonduri nerambursabile oferite de programele Uniunii Europene, bani care vor fi destinati perfectionarii profesionale a lucratorilor din industria romaneasca a confectiilor. De asemenea, Grapini a afirmat ca in urma unor discutii purtate de liderii FEPAIUS cu Varujan Vosganian, actualul ministru al Economiei si Finantelor, pentru exportatorii din industria textila a fost obtinuta o facilitate, reglementata prin ordin de ministru, prin care acestor exportatori li se va asigura rambursarea TVA-ului in mod mult mai operativ decat pana acum. Tot in directia sprijinirii productiei autohtone de confectii, Maria Grapini a anuntat realizarea pana in luna octombrie a.c. a unui brand romanesc de profil care sa reprezinte acest sector al economiei nationale la manifestarile si in cataloagele internationale. De altfel, o alta initiativa a FEPAIUS vizeaza infiintarea in mai multe orase din Romania a unor magazine multibrand, la care s-au asociat pana acum circa 7-8 producatori de confectii din tara noastra. Primul magazin de acest fel va fi operational in curand, in orasul Bistrita si el va avea o suprafata de 300 mp. Tot cu acelasi prilej, liderul FEPAIUS a specificat ca aceasta federatie patronala se afla in faza finala de negociere a contractului colectiv de munca pe ramura. In aceasta privinta, Grapini a mentionat ca s-a reusit includerea unei clauze in acest contract colectiv de munca, prin care salariul minim de 470 RON pe luna nu va fi obligatoriu pentru firmele din industria textila cu o putere financiara foarte mica. Aceste din urma societati vor putea acorda un salariu minim lunar de numai 440 RON pentru o perioada de 6 luni, dupa care se va analiza situatia existenta la aceste firme printr-o comisie paritara.

Finantari nerambursabile pentru intreprinderile nou infiintate

In cea de a doua parte a seminarului de ieri, desfasurat in sala de conferinte a Hotelului Parc din Mamaia, reprezentanti ai Oficiului Teritorial pentru IMM-uri si Cooperatie Constanta au prezentat un program guvernamental de sprijinire financiara a intreprinderilor mici si mijlocii si a microintreprinderilor nou infiintate. Este vorba despre investitii numai din sectorul productiv care sunt finantate in limita sumelor de 10.000 si 50.000 de euro din fonduri nerambursabile asigurate de statul roman. Microintreprinderile si IMM-urile nou infiintate, care sunt beneficiarele acestui program trebuie sa nu fie in situatie de faliment, sa-si desfasoare activitatea pe teritoriul Romaniei, sa aiba capital integral privat, sa fie buni platnici, sa nu aiba credite ori taxe sau impozite restante. Procedura de acordare a finantarilor nerambursabile vizeaza suportarea unei contributii minime de 15% din valoarea investitiei de catre beneficiar, restul banilor fiind asigurati printr-un credit bancar si prin fondurile alocate de programul mentionat.