Comisia Europeana a atentionat intotdeauna asupra importantei independentei autoritatilor de reglementare, drept pentru care va examina cu atentie recentele evolutii pe piata telecom din Romania, incluzand aici atat motivele demiterii presedintelui ANRCTI, cat si impartialitatea acestei institutii, a declarat vineri pentru HotNews, Martin Selmayr, purtatorul de cuvant al comisarului european pe telecomunicatii, Viviane Reding. Premierul roman Calin Popescu Tariceanu a semnat luni eliberarea din functie a lui Dan Georgescu, din fruntea ANRCTI, iar miercuri a semnat decizia de numire in aceasta functie a lui Dorin-Liviu Nistoran. Potrivit declaratiei de interese postate pe site-ul Camerei Deputatilor, Nistoran este actionar in cadrul unor firme active in domeniul telecomunicatiilor, respectiv Televoice Grup, Net Com si Digital Pro.