CFR Calatori intentioneaza sa ia un credit de 30,04 milioane lei (6,9 milioane euro), din cauza pierderilor mari din primul semestru.
Data limita de depunere a ofertelor este 15 noiembrie, potrivit unui anunt de pe elicitatie.ro, scrie NewsIn. Durata contractului este de 12 luni incepand de la data atribuirii contractului prin negociere, criteriul principal fiind pretul cel mai mic. CFR Calatori si-a majorat pierderile in primul semestru cu peste 70%, la 125,4 milioane lei (29,5 milioane euro), fata de primele sase luni 2010, in timp ce veniturile s-au diminuat cu 6%, la 1,07 miliarde lei. Traficul de calatori pe calea ferata a scazut in primul semestru cu 7%, la 27,8 milioane de pasageri, comparativ cu nivelul din primele sase luni din 2010 de 29,8 milioane pasageri.
Scaderea numarului de pasageri a fost determinata de diminuarea numarului de navetisti pe fondul reducerii locurilor de munca, de scaderea vitezei de circulatie din cauza lucrarilor la infrastructura feroviara, dar si de cresterea ratei de motorizare si de trendul crescator in cota de piata a transportului auto, potrivit reprezentantilor CFR Calatori.
In ceea ce priveste cheltuielile, in intervalul ianuarie - iunie CFR Calatori a raportat o usoara scadere, la 1,19 miliarde lei, de la 1,21 miliarde lei in primele sase luni 2010.
CFR Calatori inregistra la finalul lunii iunie arierate de circa 600 milioane lei, urmand sa fie continuata politica de reduceri a cheltuielilor la serviciile de exploatare si diminuarea tarifelor la unele prestatii.