Potrivit informatiilor date publicitatii ieri de Institutul National de Statistica (INS), numarul autorizatiilor de constructie pentru cladiri rezidentiale din luna iulie a anului in curs a fost de 4. 518, in scadere cu 22,6% fata de luna iulie 2008 si cu 4,8% fata de luna anterioara. Astfel, in cursul lunii iulie a acestui an s-au eliberat cu 1. 321 mai putine autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale decat in aceeasi luna a anului precedent. Scadere s-a regasit in toate regiunile de dezvoltare, cele mai importante fiind in Bucuresti-Ilfov (-380 autorizatii), Sud-Muntenia (-304 autorizatii), Sud-Est (-203 autorizatii) si Nord-Est (-190 autorizatii). Dintre autorizatiile eliberate in iulie 2009 pentru construirea de cladiri rezidentiale, 64,1% au fost pentru zona rurala (2. 894), iar restul pentru zona urbana (1. 624). Conform datelor statistice ale INS, cele mai importante scaderi ale numarului de autorizatii de construire eliberate pentru cladiri rezidentiale au fost inregistrate in Sud-Muntenia (-170 autorizatii), Nord-Est (-66 autorizatii), Sud-Est (-24 autorizatii), Centru (-21 autorizatii) si Nord-Vest (-2 autorizatii). In celelalte regiuni de dezvoltare s-au inregistrat cresteri foarte mici ale numarului de autorizatii eliberate pentru construirea de cladiri rezidentiale. De asemenea, aceeasi sursa precizeaza ca in primele sapte luni din acest an au fost eliberate 28. 382 autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale, in scadere cu 19,4% fata de perioada ianuarie - iulie 2008. Cele mai afectate regiuni de dezvoltare au fost Bucuresti-Ilfov (-2032 autorizatii), Sud-Muntenia (-1087 autorizatii), Nord-Est (-796 autorizatii) si Sud-Est (-708 autorizatii). (C. C. )