Institutul National de Statistica anunta pentru noiembrie 2005 un salariu mediu net pe economie in crestere cu 4,3 procente fata de luna precedenta. Tot in crestere s-au aflat si salariile angajatilor din banci, care au castigat cu 29,8% mai mult in noiembrie decat in octombrie. De altfel, o crestere substantiala a salariilor din banci se poate observa si in comparatie cu anul precedent. Astfel, in noiembrie 2004, castigul mediu net din acest sector era de numai 1.645 de RON, fata de 2.660 in noiembrie 2005, ceea ce inseamna o crestere de 61,7%. In comparatie, salariile din domeniul asigurarilor au avansat cu numai 3,1%.
Intr-un top al salariilor, valabil pentru sfarsitul anului trecut, salariatii din banci se situeaza pe primul loc, cu 2.660 RON pe luna, urmati de sectorul tranporturi aeriene, cu 1.824 RON pe luna, de cei din industria tutunului, cu 1.674 RON pe luna, petrol, cu 1.462 RON pe luna, cei din sectorul asigurari si pensii, cu 1.414 RON pe luna, Comunicatii, Radio si TV, cu 1.296 RON pe luna, salariatii din energie electrica, apa, cu 1.242 RON pe luna, minerii, cu 1.218, urmati de lucratorii din sectorul gazelor, cu 1.207 RON pe luna, si de salariatii postei, cu 1.193 RON pe luna.

Noiembrie 2005 crestere exploziva a salariilor

Conform datelor furnizate de Institutul National de Statistica, castigul mediu net a ajuns in noiembrie la o valoare de 774 RON, fata de 742 RON cat era in octombrie. Daca ne raportam la 2004, castigul mediu al lui noiembrie 2005 este cu 24% mai mare decat castigul mediu al lui noiembrie 2004.
Ghiseul Bancar urmareste evolutia salariului mediu pe parcursul intregului an 2005 si observa ca, in ansamblu, castigul mediu a avut o evolutie ascendenta, el crescand in fiecare luna, cu 2 exceptii: in lunile februarie si mai ale lui 2005, cand castigul mediu a scazut fata de lunile precedente. Dupa cum am precizat, salariul mediu a crescut in general de la o luna la alta, insa in a doua jumatate a lui 2005, aceasta crestere a fost destul de timida, cu cateva mii de lei in fiecare luna. In noiembrie 2005, a fost parca o explozie a cresterilor salariale. Dintre cauzele acestei cresteri explozive au fost plata primelor si a stimulentelor de sfarsit de an in domenii precum silvicultura, industria miniera, comert, hoteluri si restaurante, intermedieri financiare, informatica si cercetare-dezvoltare, realizarea unei productii superioare fata de luna precedenta si plata unor drepturi salariale pentru perioadele anterioare in administratia publica.