Indiferent daca apelati la serviciile unei agentii imobiliare sau daca va cautati pe cont propriu o locuinta, gasirea acesteia poate fi un lucru destul de stresant.Atunci când vine vorba de cheltuirea unei sume impresionante de bani, pretentiile craiovenilor cresc si, odata cu ele, si stresul. Totusi, în momentul în care vor sa-si cumpere o locuinta, craiovenii spun ca stiu cum sa procedeze. "Daca as avea bani sa cumpar o locuinta, as apela la o agentie imobiliara. E mai comod", a declarat Adina G., de 35 de ani. "Printr-o agentie, cu siguranta. E mai putin stresant si, în plus, te poate ajuta cu actele", a spus Andreea Drafomir, de 27 de ani. Nu toti craiovenii intentioneaza sa apeleze la serviciile unei agentii imobiliare. "Daca ar fi sa-mi achizitionez o locuinta, as face-o pe cont propriu, nu printr-o agentie, deoarece trebuie sa platesc comisionul si nu-mi permit", a spus Sandu Popescu. Afirmatia a fost sustinuta si de alti craioveni. "As încerca sa-mi gasesc singura. Mi-e teama de agentii, deoarece am avut o prietena care a avut o experienta neplacuta si nu vreau sa patesc la fel", a explicat Alina Dan, de 40 de ani.  
Avantajele apelarii la un agent specializat Indiferent de motivele pe care le-au avut craiovenii pentru a ajunge la aceste concluzii, ambele solutii au avantajele si dezavantajele lor. Avantajul apelarii la un agent imobiliar este ca ofera consultanta privind conditiile pietei, preturi, actele juridice ce urmeaza a fi încheiate. "Va pot apara de prejudiciile rezultate din practici incorecte si va pot scuti de birocratie, drumuri inutile si timp pierdut", a declarat Nicolae Patrascu, directorul Uniunii Patronale a Agentiilor Imobiliare (UPAI) "Oltenia". Acesta a explicat ca agentiile pot oferi solutii de amenajare si îndrumare spre firme specializate în acest sens. 
Comisionul din valoarea tranzactiei, un dezavantaj 
Totusi, orice serviciu prestat de agentie implica si costuri. Unul dintre dezavantajele apelarii la un agent imobiliar îl constituie comisionul ce trebuie platit, care este calculat ca procent din tranzactie. "E munca agentilor care dau anunturi, vorbesc la telefon, se deplaseaza pe teren. E un serviciu oferit. Craiova are cel mai mic comision din tara - noi recomandam 2% din valoarea tranzactiei, însa, în urma negocierilor, acesta poate scadea pâna la 1%", a precizat Nicolae Patrascu. Alt dezavantaj este ca respectivul cumparator trebuie sa-si caute singur o agentie serioasa.
Comisionul
În urma negocierii, în functie de valoarea tranzactiei, comisionul poate fi si fix, stabilit între parti. Alte elemente care pot scadea valoarea comisionului sunt, potrivit specialistilor, si numarul tranzactiilor efectuate prin agentia respectiva, precum si numarul de referinte oferite de client.