Cu toate ca pare incredibil, românii nu numai ca-si pot cumpara locuinte în rate, dar le si pot vinde în rate. Ideea nu pare însa sa le surâda prea multor craioveni.
O companie americana, recent intrata pe piata din România, ofera persoanelor de peste 65 de ani posibilitatea de a-si vinde locuinta în urma unui contract de renta viagera. Potrivit acestuia, batrânii primesc la "încheierea" tranzactiei o parte (în general, aproximativ 25%) din valoarea evaluata a locuintei, urmând ca ulterior sa primeasca în completare o renta viagera de pâna la 350 de euro pe luna. Practic, "rentierul" va continua sa locuiasca în casa (fara sa plateasca nimic companiei) pâna la deces, moment în care firma respectiva ar urma sa intre în posesia imobilului. "Renovarile majore ale casei, precum repararea acoperisului sau a tevilor sparte intra în sarcina companiei, ca si plata impozitului proprietatii si asigurarea", precizeaza www.amenajarii.com.

Perioada contractului este stabilita pe baza sperantei medii de viata

Potrivit www.tmctv.ro, compania nu stabileste actul pe baza unui examen medical, ci pe baza sperantei medii de viata din România (pentru o persoana care a ajuns la 65 de ani, speranta medie de viata este de 17 ani pentru femei si de 14 ani pentru barbati). În cazul în care clientul depaseste speranta de viata din România, compania continua sa-i plateasca renta lunara pâna la finalul vietii. "În cazul în care compania da faliment sau nu rezista pe piata, fostul proprietar îsi va primi locuinta înapoi", noteaza www.infonews.ro, citând unul dintre consultantii companiei în România. De altfel, reprezentantii companiei spun ca este vorba despre institutionalizarea unui concept mai vechi în România, potrivit caruia pensionarii cedau casa unei rude sau unui strain pentru a fi ajutati pâna când îsi dadeau sfârsitul.

"Daca mor dupa un an e ca si cum as da casa sub valoare"

Chiar daca oferta pare tentanta la prima vedere, craiovenii care se încadreaza în categoria potentialilor beneficiari spun ca nu îi încânta ideea unei astfel de vânzari. "De unde am certitudinea ca voi primi banii în continuare? În plus, daca mor dupa un an de la momentul în care semnez actele, e ca si cum as da casa la mai putin de jumatate din valoare. Si-i mai las si pe nepoti fara casa", a spus Margareta Nitoi, de 70 de ani, din Craiova. Grija pentru viitorul nepotilor pare sa fie preocuparea principala a persoanelor de peste 65 de ani. "Locuinta o las nepotilor. Daca as fi nevoita s-o vând, as vinde apartamentul cu trei camere, mi-as lua o garsoniera, iar de restul banilor as lua un apartament cu doua camere", a explicat Marioara Florea, de 68 de ani. "Daca as ramâne în pana, as vinde apartamentul si as lua unul mai mic, iar cu banii ramasi m-as descurca eu cumva pâna la moarte", a precizat Roza Popescu, de 72 de ani. "Nu stii niciodata ce se poate întâmpla. Nu prea am încredere. Daca nu as avea copii, poate m-as gândi la aceasta varianta. Poate, nu stiu daca e cea mai buna solutie", a afirmat Nicolae Ion, de 70 de ani.
Exista însa si craioveni care sunt tentati de idee. "De ce nu? Daca nu ai nici un sprijin, trebuie sa faci ceva sa traiesti. La batrânete nu te ajuta nimeni daca nu îi dai ceva, iar pensiile sunt destul de mici", a spus Gheorghe Diaconu, de 65 de ani.