Vrei sa fii in randul oamenilor de afaceri de succes? Cartea de vizita reprezinta un accesoriu indispensabil unei prime intalniri de afaceri, aceasta facand parte din "ritualul" primei impresii, in care includem punctualitatea, tinuta, mimica, strangerea de mana, tonul si timbrul vocal.
Cartea de vizita este, potrivit specialistilor site-ului www.121.ro, un instrument fundamental de marketing prin care vinzi cel mai de pret produs pe care il ai: tu insuti. Cartea de vizita (business cardul) este un mod de a te prezenta ca un potential colaborator.
Gestul oferirii cartii de vizita e scurt si hotarat, efectul fiind cu atat mai puternic daca insotim gestul cu un zambet, o aplecare de cap sau chiar o scurta aplecare a corpului. In cazul in care persoanele care se intalnesc pentru prima oara sunt asezate la masa, cartea de vizita se plaseaza pe masa, in fata partenerului de discutie, dandu-i astfel posibilitatea sa scoata, la randul sau, propria carte de vizita. Pentru a nu uita numele si functia interlocutorului, este indicata mentinerea cartii de vizita pe masa, in fata noastra, pe toata durata intalnirii, iar la sfarsitul evenimentului trebuie sa ne asiguram ca nu o uitam.
Rolul cartii de vizita
Un rol important al cartii de vizita este acela de a facilita receptarea numelui, functiei si companiei pe care posesorul ei o reprezinta. Aceasta trebuie oferita la inceputul primei intalniri de afaceri. Desi in acest caz gestul oferirii cartii de vizita este extrem de apreciat, specialistii spun ca este indicat sa evitati acest "ritual" daca are vreun defect, este neactualizata sau murdara. De asemenea, trebuie evitat sa scrieti cu pixul pe ea informatii suplimentare. In plus, oferirea cartii de vizita in timpul mesei este un gest total lipsit de tact.
Alt rol al business cardului este acela de a transmite noile coordonate personale (o noua functie, un nou numar de telefon, o noua adresa) unei persoane deja cunoscute. Cartea de vizita mai este folosita si ca anexa a unui buchet de flori, a unui cadou sau a unei invitatii la un eveniment. In plus, mai poate fi folosita pentru a insoti un document/raport.
Cine ofera cartea de vizita si cui?
Cu toate ca se obisnuieste sa se faca schimbul de carti de vizita la inceputul unei intalniri, puteti sa o oferiti si la sfarsitul ei. Este insa total neindicata oferirea cartii de vizita a altei persoane.
Inmanarea business cardului are anumite reguli ce nu trebuie incalcate. Persoana cu o functie superioara este cea care ofera prima cartea de vizita (este extrem de nepoliticos ca o persoana aflata intr-o functie de executie sa "impuna" cartea de vizita unui superior). La o intalnire de afaceri la care participa persoane care nu se cunosc, cei care initiaza schimbul cartilor de vizita sunt chiar organizatorii evenimentului.
Cum primim cartea de vizita?
Nu numai oferirea cartii de vizita este importanta, ci si primirea sa. Astfel, este politicos ca atunci cand primim o carte de vizita sa o studiem cateva secunde cu atentie. In caz contrar se creeaza impresia ca nu sunteti interesat de persoana de la care ati primit-o.
De fapt, specialistii din domeniu recomanda ca fiind politicoase si cateva remarce pe tema celor inscrise pe cartea de vizita, scopul acestora fiind de a demonstra interlocutorului interesul manifestat pentru persoana sa.
Sfaturile specialistilor
Folositi numele adevarat - nu porecla sau pseudonimul;
Dimensiunea ideala - 9 cm x 5 cm;
Utilizati un font citet (dimensiunea minima - 8);
Folositi imagini - un desen, un logo, dar niciodata propria poza;
Pentru un impact mai mare folositi hartie sau/si fonturi colorate;
Daca intalnirea are loc intr-o tara straina - o carte de vizita, imprimata fata-verso (intr-o limba de circulatie internationala si in limba tarii respective).