Conducerea Balkan Petroleum (BkP) a cerut Tribunalului Bacau sa aprobe cererea de reorganizare judiciara si faliment pentru Carom. Daca instanta va fi de acord, dupa modelul Rafo, si Carom ar trebui sa functioneze in baza unui plan de reorganizare.

Marin Anton, consilierul presedintelui BkP, ne-a declarat ca recent Consiliul de Administratie al Carom a decis ca cea mai buna solutie pentru viitorul fabricii onestene este reorganizarea judiciara, facuta in baza Legii nr. 64. Astfel, reprezentantii Carom au depus la Tribunalul Bacau o cerere in acest sens si acum asteapta raspunsul. “Ma pun sub protectia Legii falimentului“, a mai spus Anton.

Conversia datoriilor in actiuni s-ar putea aplica si la Carom

Reprezentantul BkP a precizat ca, pana la aprobarea unui plan de reorganizare, care nu a fost nici macar inca schitat, fabrica nu se va opri. Anton a mai spus ca nu stie ce va contine aceasta reorganizare sau daca va fi vorba de o conversie a datoriilor in actiuni asa cum s-a intamplat in cazul celeilalte proprietati a BkP, Rafo Onesti.
“Prin mandatul pe care l-am avut de la presedintele BkP, am considerat ca daca CA (Consiliul de Administratie - n.red.) va gasi o solutie mai buna decat stoparea activitatii, sa fie liber sa o aplice“, a explicat consilierul presedintelui BkP. El a mentionat ca membrii CA impreuna cu presedintele au ales reorganizarea judiciara si falimentul, aceasta fiind considerata singura solutie legala pentru supravietuire.

Carom are datorii la buget de circa 7.000 de miliarde de lei

Producatorul de cauciuc sintetic Carom Onesti are datorii la stat de aproximativ 7.000 de miliarde de lei. Situatia de la Carom este destul de grea, conturile fiind blocate, iar presedintele BkP, Marian Iancu, aflandu-se in arest preventiv de mai bine de o luna si jumatate, fiind cercetat in “Dosarul RAFO“.
Cu doua saptamani in urma, angajatii fabricii au intrat in panica dupa ce auzisera o serie de zvonuri legate de intentia actionarului majoritar de a inchide fabrica dupa 1 aprilie.
Mai trebuie spus ca, in absenta aprobarii de catre Parlament a recentelor modificari aduse Legii falimentului, situatia de la Rafo s-ar putea repeta.