Caietul Fermierului va trebui sa fie completat zilnic de cei care detin una, doua vaci si vând lapte, în timp ce fermierii care comercializeaza peste 5.000 kg/an trebuie sa înscrie produsele lactate vândute si echivalentul de lapte folosit în obtinerea lor, pe baza unei formule. Ministrul agriculturii, Decebal Traian Remes, a emis un ordin prin care fiecare fermier trebuie sa îsi treaca într-un Caiet al Fermierului, zilnic, produsele lactate si laptele pe care le vinde. Prima problema - caietul cu pricina se gaseste numai pe internet, iar responsabilitatea procurarii acestuia îi revine fermierului. Producatorul care detine cota individuala de lapte pentru vânzari directe mai mica de 5.000 de kilograme are anumite obligatii. Prima ar fi Caietul Fermierului. Anual, înainte de 15 mai, dupa sfârsitul anului de cota, producatorul este obligat sa transmita la Biroul Judetean al Departamentului de Administrare a Cotelor de Lapte (DACL) o declaratie privind cantitatile de lapte vândute direct (la vecini, piete agroalimentare, abonati, magazine de desfacere, spitale, unitati de învatamânt si alti consumatori cu personalitate juridica). Datele cumulate cu privire la cantitatile vândute în anul de cota din Caietul Fermierului trebuie sa coincida cu datele mentionate în declaratia anuala. Netransmiterea în termen a declaratiei anuale, de catre producator, poate fi sanctionata si cu amenda de la 500 la 1.500 de lei, conform HG nr. 852/2006. Caietul Fermierului va fi completat zilnic si va fi pus la dispozitia organului autorizat pentru control, fiind pastrat minimum trei ani de la sfârsitul anului de cota pentru care a fost întocmit.Producatorul care a vândut direct cantitati de lapte mai mari decât cota lui individuala este obligat sa plateasca o taxa stabilita la valoarea de 27,83 de euro pentru fiecare 100 kg lapte vândut în plus.Important pentru fermieri!Producatorului care, în timpul anului de cota, nu a vândut direct cel putin o cantitate de lapte de 70% din cota sa individuala de referinta, în urmatorul an de cota i se va diminua cota cu cantitatea neutilizata. Posibilitatea de recuperare a acesteia se face numai în cazul atingerii a 70% din cota acordata.DACL va retrage cota individuala de lapte producatorului care în perioada anului de cota nu a vândut nici o cantitate de lapte sau produse lactate. Cota individuala de lapte în cauza va fi trecuta la rezerva nationala.Solicitarea transferului (prin vânzare, închiriere) cotei individuale de lapte se poate face începând cu 1 aprilie a primului an de cota pâna la sfârsitul lunii ianuarie a fiecarui an de cota, în urmatoarele conditii: daca exploatatiile agricole sunt situate pe teritoriul aceleiasi filiale regionale a DACL; transferul temporar (închiriere) al cotei individuale de lapte este permis pentru o cantitate de minimum 500 kg, dar care sa nu depaseasca 50% din cota individuala de lapte a producatorului; în cazul decesului detinatorului de cota individuala de lapte, cota individuala se poate transmite mostenitorilor legali; în cazul transferului permanent (vânzarea cotei), dupa finalizarea documentatiei, 2% din cantitatea de cota individuala de lapte care face obiectul vânzarii-cumpararii revine la rezerva nationala.Aprobarea cererilor de transfer se realizeaza de catre DACL. Solicitarea conversiei cotei individuale de lapte se aproba de DACL, pe baza unei motivatii temeinice din partea producatorului. Acesta poate solicita conversia din vânzari directe în livrari sau invers.Formule matematice pentru fermieriFermierii care vând mai mult de 5.000 de kilograme de lapte, dincolo de evidenta cantitatii, trebuie sa dispuna de abilitatea de a calcula echivalentul în lapte si al celorlalte produse lactate pe care le vând. Pentru aceasta, trebuie sa puna mâna pe manualul de matematica si sa rezolve câteva formule. Fermierul va nota într-un tabel laptele si produsele lactate (cas, unt, smântâna, cascaval, telemea) vândute, dar si cantitatile folosite în propria gospodarie (categorie în care intra laptele conumat zilnic în familie, cel pentru vitei, „laptele distrus“ si cel livrat fabricilor).La completarea centralizatorului anual, taranul va fi nevoit sa apeleze la formule matematice. Pe lânga operatiunea simpla de adunare, necesara pentru a scrie cantitatile vândute în total în fiecare luna, el va trebui sa calculeze echivalentul în litri de lapte al produselor vândute lunar.Pentru reusita înregistrarii, fermierii au la dispozitie o serie de cantitati echivalente, dupa cum urmeaza: „1 litru de lapte - 1,03 kilograme lapte; 1 kilogram de brânza telemea - 7 kilograme de lapte; 1 kilogram de cas - 9 kilograme de lapte; 1 kilogram de cascaval - 12 kilograme de lapte; 1 kilogram de iaurt - 1 kilogram de lapte; 1 kilogram de unt - 22,50 kilograme de lapte; 1 kilogram de smântâna - vezi formula“, se arata în modelul de caiet.Potrivit formulei, un kilogram de smântâna este echivalentul a 26,3 kilograme de lapte înmultit cu procentul de grasime al smântânii, iar rezultatul se împarte cu 100. Ordinul nu mentioneaza însa cum determina taranul procentul de grasime al smântânii. Pentru fermierii din Oltenia, actele se vor depune la filiala din regiunea 4 Oltenia, care cuprinde judetele Dolj, Gorj, Mehedinti, Olt, Vâlcea.