Desi posibilitatea accesarii si altor burse externe exista, companiile romanesti prefera piata autohtona de capital. De pilda, o solutie ar fi piata bursiera AIM administrata de Bursa din Londra, care ofera companiilor in crestere posibilitatea de a avea acces la finantare.

“Cred ca emitentii romani prefera piata de capital romaneasca pentru ca prefera sa invete lectia in tara“, a afirmat directorul general al Bursei de Valori Bucuresti (BVB), Stere Farmache in cadrul unui seminar organizat de FinMedia, pe tema obtinerii de finantare externa de catre firmele romanesti pe piata AIM a Bursei din Londra.
Potrivit oficialului BVB, companiile mici si mijlocii se pot dezvolta mai sanatos pe piata locala, insa, in perspectiva, companiile foarte mari vor fi listate la Bucuresti, dar optional vor avea si programe de listare pe alte burse europene.
“Nimeni nu este prizonier in tara lui, poate accesa alte burse, isi poate lista concomitent actiunile, dar BVB este capabila sa ofere acelasi mediu de tranzactionare ca si cel european“, a mai precizat Farmache. El a explicat ca investitorii internationali pot accesa la fel de usor atat o bursa europeana, cat si pe cea de la Bucuresti, iar brokerii din UE au acces liber la bursa romaneasca, Bucurestiul fiind la distanta de “un click“.

Firmele mici pot fi listate la bursa londoneza

De pilda, pentru companiile mici in crestere exista alternativa. Este vorba despre piata bursiera AIM administrata de Bursa din Londra (London Stock Exchange). AIM ofera companiilor in crestere posibilitatea de a avea acces la finantare, in plus, o companie cotata pe piata AIM va dobandi un prestigiu mai mare si va avea acces la capitalul international, fie printr-o Oferta Publica Initiala, fie printr-o majorare de capital ulterioara.
Nu exista nivel minim de capitalizare bursiera pentru ca o companie sa fie listata pe AIM, nu se cere un istoric al tranzactionarii si nu exista un procent minim de actiuni care sa trebuiasca a fi detinute de catre public. Bursa din Londra a lansat piata AIM in urma cu zece ani, timp in care peste 1.744 de companii au fost admise sa fie tranzactionate pe AIM.
Pentru comunitatea de investitori ai AIM, sunt atractive companiile internationale care au ca obiect de activitate prelucrarea si comercializarea resurselor naturale. In februarie 2005, pe AIM pe gaseau firme din 32 de sectoare, in topul domeniilor situandu-se cele care se ocupa de resurse naturale (13 dintre acestea fiind in topul 20 AIM), dar mai exista si companii din alte sectoare, cum ar fi cele specializate in probleme financiare, companii de software si servicii de calculatoare, precum si de media.
Specialistii in domeniu spun ca firmele romanesti care vor sa atraga fonduri ar trebui sa fie constiente de potentialele oportunitati oferite de AIM. In plus, pasii practici facuti in procesul atragerii de capital vor schimba modul in care este administrata respectiva companie.