Bursa Monetar Financiara si de Marfuri de la Sibiu (BMFMS) va fi scoasa la vanzare, iar societatea de intermediere va fi una din Cipru sau una din Germania, anunta "The Money Channel".
Presedintele Bursei sibiene, Teodor Ancuta, a declarat ca aproximativ 21% dintre actionarii BMFMS sunt interesati de solutia propusa. Ancuta a mai spus ca "Bursa de la Sibiu si-a cautat un partener imediat dupa ce fuziunea cu Bursa de la Bucuresti a esuat".
Presedintele BMFMS a subliniat: "Personal, nu doresc o fuziune cu Bursa din Atena sau cea din Varsovia, insa decizia finala apartine actionarilor", potrivit lui Radu Georgescu, presedintele companiei de relatii publice Domus M&D. In plus, Ancuta a precizat ca asteapta deja "in aceasta saptamana primele oferte de cumparare, intermediarul ales urmand sa fie cel care va prezenta cea mai buna oferta. De altfel, am avut deja intalniri cu presedinti de burse din Europa".
Presedintele BMFMS a explicat ca s-a apelat la firma de intermediere din cauza ca nu s-a stabilit clar cat vrea fiecare actionar sa vanda din cota pe care o detine, iar in contractul transmis tuturor actionarilor a fost prevazuta si o a doua firma de intermediere, din Germania, astfel incat cine va efectua mai repede vanzarea va castiga contractul.
Ancuta a mentionat ca actionarii Bursei de la Sibiu isi doresc sa se asocieze cu un operator mare. Potrivit presedintelui institutiei, "Bursa a fost evaluata la opt milioane de euro". (M.H.)