Ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, a anuntat sambata, la Iasi, ca Bugetul de Stat pentru anul 2009 va fi prezentat saptamana viitoare in Parlament, dupa ce documentul va fi aprobat in sedinta de Guvern, programata miercuri, 22 octombrie. Potrivit lui Varujan Vosganian, proiectul de buget a fost deja finalizat, acesta urmand sa mai primeasca doar acceptul Guvernului. "Bugetul va fi discutat miercuri in Guvern, dupa care, tot saptamana viitoare, va fi inaintat Parlamentului". Ministrul Economiei ti Finantelor a precizat ca un procent de 20 la suta din Bugetul de Stat pe anul viitor va fi destinat cheltuielilor de capital.