Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului (MTCT) a decis ieri sa reintroduca, in termen de cateva luni, sistemul de marcare cu bulina rosie a blocurilor cu risc seismic ridicat. Aceasta propunere a fost avansata la jumatatea lui ianuarie si de catre premierul Calin Popescu-Tariceanu.
"Vom repune bulina rosie pe cladirile cu risc seismic major, desi unii locatari au fost suparati pentru aplicarea acestui semn. Acesta este, de fapt, un semn al ingrijorarii si informarii potentialilor cumparatori ai cladirilor afectate si speram ca astfel sa sensibilizam locatarii sa inceapa lucrarile de consolidare", a declarat ieri ministrul delegat pentru Lucrari Publice si Amenajarea Teritoriului, Laszlo Borbely.
El a precizat ca MTCT va incepe in acest an lucrarile de consolidare a 53 de cladiri cu risc seismic ridicat, care necesita fonduri in valoare de 8,5 milioane de lei.
Borbely a adaugat ca persoanele cu venituri medii pot sa contracteze credite fara dobanda, pe o perioada de 25 de ani, pentru plata lucrarilor de consolidare, iar populatia cu castiguri sub venitul mediu va fi scutita de achitarea sumelor.
Totodata, Borbely a reamintit ca legislatia in domeniu a fost modificata anul trecut si prevede sanctiuni pentru cei care intarzie expertiza, proiectarea si executia lucrarilor, iar sanctiunile vor fi urmate de evacuarea locatarilor.

3.000 de cladiri vulnerabile, 600 cu risc maxim

Conform ultimelor evaluari, prezentate in noiembrie 2006, pe lista cladirilor care trebuie consolidate se afla aproximativ 3.000 de imobile, dintre care 600 sunt incadrate in clasa I de risc seismic.
Cladirile vulnerabile sunt amplasate in special in Municipiul Bucuresti, in judetele aflate sub influenta zonei seismologice din Vrancea, in Banat si zona Fagarasului.
In Bucuresti au fost incadrate in clasa I de risc seismic 125 de cladiri de locuit, 70 dintre aceste imobile prezentand pericol public prin spatiile cu alta destinatie de la parter. (M.H.)