Apartamentele din Craiova nu se mai tranzactioneaza. Cumparatorii sunt în expectativa. Specialistii invoca doua motive: cresterea dobânzilor la creditele ipotecare si scumpirea nejustificata din partea vânzatorilor.Cumparatorii nu se mai ating de apartamentele scoase la vânzare la preturi astronomice, de o luna încoace, desi cererea de locuinte este destul de mare în Craiova. Fata de sfârsitul anului 2007, preturile au luat-o razna, iar acum efectul este "devastator": nu se mai tranzactioneaza nimic sau aproape nimic. Agentiile imobiliare explica fenomenul. "Piata apartamentelor este blocata în prezent. Exista un paradox al cumparatorilor. Desi doresc sa-si ia o locuinta, nu mai cumpara acum si asteapta sa scada preturile. În prezent nu exista preturi de tranzactionare pe piata", a spus Cristian Clenciu, vicepresedinte al Asociatiei Române a Agentiilor Imobiliare (ARAI). "Este un blocaj pe piata imobiliara din Craiova. Nu se mai vând nici apartamente, nici terenuri. Preturile au sarit destul de mult în ultimele luni", a mentionat si Ionel Ionescu, managerul unei agentii imobiliare din Banie.  
Motivele declinului imobiliar Agentii imobiliari sunt de parere ca blocajul la tranzactionare a aparut din doua motive. Pe de o parte, bancile au crescut spectaculos dobânzile si au înasprit creditarea, ca urmare a politicii monetare impuse de Banca Nationala a României. Pe de alta parte, la începutul anului, proprietarii de apartamente din Craiova au crescut preturile, astfel ca unele au ajuns la sume care nu reflecta realitatea. "În primul rând, au crescut dobânzile la credite. În al doilea rând, de la începutul anului, preturile au sarit cu 10%. Piata este blocata în toata tara, dar la Bucuresti se mai vând doar cele noi. La Craiova nu exista apartamente noi, dar nici la cele vechi nu au mers vânzarile. De la începutul anului s-a vândut la 30% din cât s-a tranzactionat în aceeasi perioada a anului trecut", a adaugat vicepresedintele ARAI. Agentii imobiliari asteapta ca piata sa-si revina si sa scada preturile la valori apropiate de normal. "Este o crestere fortata a preturilor, iar creditul este tot mai scump. Bancile au înasprit conditiile de creditare si multi dintre cei care si-ar dori case nu si le mai permit. Abia catre toamna se va debloca piata. La vara ar putea sa mai scada preturile cu 10 - 15%, dar în acea perioada sunt concedii de odihna si nu prea se tranzactioneaza apartamentele", a opinat Ionescu. Fata de primavara anului trecut, preturile la apartamente au crescut cu aproape 30%.Si majorarile repetate de dobânzi la creditele ipotecare noi, precum si cresterea exagerata a ratelor la cele existente îi fac pe craioveni mai prudenti în achizitionarea unui apartament cu bani de la banca. Exista persoane care s-au mai împrumutat si în valuta, astfel ca ratele le-au crescut si din cauza aprecierii valutei respective în raport cu leul. 
Preturi umflate  Agentiile imobiliare si anunturile de mica publicitate din GdS arata ca vânzatorii de apartamente au urcat preturile spectaculos în ultima perioada. O garsoniera a ajuns sa coste cât un apartament cu doua camere, iar unul cu doua camere în zone bune face cât altul cu trei. Proprietarii solicita pentru o garsoniera în Brazda lui Novac între 43.000 si 50.000 de euro, în Lapus Arges - 49.500, iar pe Calea Bucuresti se cer chiar si 62.500 de euro. Un apartament cu doua camere a sarit bine de 85.000 de euro, desi acelasi facea anul trecut (tot în primavara) maximum 65.000. De exemplu, un apartament decomandat în Sarari este 85.000 de euro, iar în George Enescu, 69.000 de euro. Detinatorii cer în Amaradia 95.000 de euro, iar în Calea Bucuresti, doua camere semidecomandate costa 77.000 de euro. În Craiovita Noua, preturile au ramas usor în urma celorlalte, dar nu mult. Aici se solicita pe doua camere semidecomandate 56.000 - 58.000 de euro.
Aproximativ aceleasi preturi ca la doua camere se cer si la trei camere: în 1 Mai - 76.000 de euro, în Brazda - 72.800 de euro, Nicolae Titulescu - 75.000 de euro (pentru cele semidecomandate). La apartamentele decomandate si superîmbunatatite, preturile au luat-o razna. În Rovine, de exemplu, s-a ajuns si la imensa suma de 117.000 de euro, adica 430.000 de lei, iar în 1 Mai - la 100.000 de euro. Si nu sunt zone ultracentrale.