De la 1 ianuarie 2007, patronii de baruri vor plati anual pana la 30 de milioane de lei pentru a-si putea continua afacerile. Banii vor merge la bugetele locale. Autoritatile craiovene habar nu au cate asemenea unitati functioneaza in oras.
Incepand de anul viitor, proprietarii de restaurante si baruri vor plati bugetului local o taxa pentru eliberarea sau vizarea anuala a autorizatiei privind desfasurarea activitatii de alimentatie publica, in suma de pana la 3.000 de lei noi, adica 30 de milioane de lei vechi. Masura este prevazuta in noul Cod Fiscal, care va intra in vigoare de la 1 ianuarie 2007, si poarta titulatura "Taxa pentru eliberarea/vizarea anuala a autorizatiei privind desfasurarea activitatii de alimentatie publica". Cuantumul acestei taxe va fi stabilit de consiliile locale, dar nu poate fi mai mare de 30 de milioane de lei vechi. In acest fel, consiliile locale ar putea sa instituie taxe mai mici pentru carciumi, insa este putin probabil ca vor proceda asa, avand in vedere lipsa fondurilor si faptul ca aceste unitati, in numar foarte mare, ar putea constitui o importanta sursa de venituri. Taxa va fi platita de comerciantii a caror activitate se desfasoara potrivit Clasificarii Activitatilor din Economia Nationala (CAEN), in clasa 5.530 - restaurante si 5.540 - baruri. Ea trebuie achitata catre bugetul local al comunei, orasului sau municipiului in a carui raza teritorial-administrativa se afla amplasata unitatea sau standul de comercializare. Taxa pentru eliberarea autorizatiei se achita integral, anticipat eliberarii acestora, indiferent de perioada ramasa pana la sfarsitul anului fiscal respectiv.
Recensamantul barurilor
Chiar si pentru Craiova, un oras cu un buget anual de peste 2.000 de miliarde de lei vechi, taxa pe bar-restaurant ar aduce venituri de luat in seama. Spre exemplu, la un numar minim de 200 de asemenea unitati, suma anuala colectata s-ar putea ridica la sase miliarde de lei. Numarul unitatilor de acest fel ar putea fi insa mult mai mare, iar sumele s-ar multiplica in acest caz. De precizat ca nici o institutie abilitata nu ne-a putut raspunde cu exactitate la numarul de unitati bar-restaurant existente in Craiova. Oficiul Registrului Comertului (ORC) Dolj, Inspectia Sanitara de Stat (ISS), Directia Sanitar-Veterinara (DSV) sau Agentia pentru Protectia Mediului (APM) Craiova, institutii care se ocupa cu inregistrarea, autorizarea si controlul unitatilor de acest tip, au spus ca nu au o situatie in acest sens. Nici primaria nu stie mai multe si, probabil, va trebui sa faca un "recensamant" daca vrea sa-si colecteze taxa. "Se va percepe o taxa de 30 de milioane de lei pentru fiecare unitate de alimentatie publica. Nu stiu, la ora actuala, cate baruri si restaurante avem in oras, sunt cateva sute probabil. Ar trebui sa stie cei care le inmatriculeaza si cei care se ocupa cu autorizarea lor", a spus Sorin Iordache, viceprimarul Craiovei.
De cealalta parte, unii patroni nu considera taxa prea mare, altii, in schimb, spun ca taxele se inmultesc pe zi ce trece. "Sunt de acord cu aceste taxe, pentru ca sunt bani pentru oras. Daca suma nu trebuie platita dintr-un foc, ci se poate achita semestrial, nu mi se pare o suma prea mare", a afirmat Maria Sasu, patroana de bar-restaurant. "Este alta forma pentru 'taxa pe scaun', o idee nastrusnica aparuta cu ani in urma, care nu s-a materializat insa. O sa ajungem sa nu mai putem numara taxele si impozitele care trebuie platite", a fost de parere, la randul sau, George Petcu, patron de bar.