In urmatoarele patru luni, aproximativ 50% din societatile pe actiuni din Dolj trebuie sa-si majoreze capitalul social la 25.000 de euro. In caz contrar, acestea risca sa fie dizolvate.
Potrivit Legii nr. 302/2005, pentru modificarea si completarea Legii nr. 31/1990, capitalul social al societatilor pe actiuni (SA) si in comandita pe actiuni nu poate fi mai mic de 25.000 de euro, in echivalent lei, calculat la cursul de schimb comunicat de Banca Nationala a Romaniei la data subscrierii. "Societatile deja constituite, la care nivelul capitalului social este inferior sumei de 25.000 de euro, au obligatia ca intr-un an de la intrarea in vigoare a Legii nr. 302/2005 sa-si majoreze capitalul sau sa-si schimbe forma juridica. In caz contrar, acestea se dizolva de drept", a declarat Gheorghe Celea, directorul Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Dolj. Fie ca nu au stiut de existenta acestei legi, fie ca nu au avut banii necesari, pana in acest moment SA-urile din Dolj nu prea s-au inghesuit sa-si modifice capitalul social. Capitalul social al celor 49% din societatile pe actiuni doljene este mai mic de 25.000 de euro. "In prezent, la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Dolj sunt inregistrate 304 societati comerciale. Dintre acestea, 156 au un capital social de minimum 25.000 de euro, in echivalent lei. Dintre cele 156 de societati, doua si-au majorat capitalul dupa intrarea in vigoare a legii", a spus Celea. Alt motiv posibil pentru care aceste societati nu si-au modificat inca nivelul capitalului social este si acela ca in prezent in Romania cursul euro-leu este intr-o permanenta variatie.
Patru luni pentru marirea capitalului social
Avand in vedere faptul ca Legea nr. 302/2005 a fost publicata in Monitorul Oficial pe 27 octombrie 2005 si ca SA-urile au obligatia sa-si majoreze capitalul sau sa-si schimbe forma juridica intr-un an de la data intrarii in vigoare a legii, cele aproximativ 150 de societati comerciale si in comandita pe actiuni mai au la dispozitie aproximativ patru luni pentru a se hotari ce este de facut. Societatile comerciale impotriva carora se va dispune dizolvarea pot formula recurs in termen de 30 de zile de la comunicarea hotararii judecatoresti, in conditiile Codului de procedura civila.