Intreprinzatorii care au nevoie de fonduri structurale pentru domeniul consultantei au sansa de a obtine pana la 10.000 de euro nerambursabili. Potrivit declaratiilor directorului Oficiului Teritorial al Intreprinderilor Mici si Mijlocii Galati, Bogdan Costin, oamenii de afaceri pot accesa, incepand de astazi, fondurile puse la bataie prin Ministerul IMM-urilor.

Dupa ce la 5 mai s-a dat startul procedurii de inregistrare a proiectelor de finantare pentru investitiile mari, cu valoare cuprinsa intre 920.001 si 5.560.000 de lei (250.001 - 1,5 milioane de euro), incepand cu 19 mai intreprinzatorii vor putea solicita fonduri structurale pentru domeniul consultantei. Firmele pot solicita pana la 70% din cheltuielile eligibile, insa nu mai mult de 10.000 de euro.

"Sumele puse la dispozitia oamenilor de afaceri se ridica la un total de 6,34 milioane de euro", a declarat Bogdan Costin.

Cine primeste banii?

Fondurile pentru consultanta se vor acorda IMM-urilor pentru dezvoltarea de strategii bazate pe solutii inovative pentru crearea de noi produse/servicii, in cazul planurilor de afaceri, studiilor de fezabilitate si prefezabilitate privind implementarea tehnologiilor ecoficiente, tehnologii si produse competitive, management, marketing si analize financiare.

De asemenea vor primi bani si oamenii de afaceri care vor intocmi proiecte pentru consultanta financiara, inovare si drepturi de proprietate intelectuala, managementul rezurselor umane si studii de evaluare si diagnostic pentru transferul afacerii.

Inregistrarea cererilor se face on-line, de luni-pana vineri, intre orele 9.00-15.00.

Investitiile mici, lansate peste o saptamana

"Aproape 21 de milioane de euro ii asteapta pe intreprinzatorii din zona Sud-Est (n.r. - din care face parte si Galatiul), odata cu lansarea programului de finantari nerambursabile pentru investitii mici in unitati de productie", a spus Bogdan Costin.

Este vorba despre proiecte de pana la 920.000 de lei (250.000 de euro), cu ajutor de stat de pana la 70% (pentru intreprinderile mici, cu pana la 49 de angajati) si 60% (pentru intreprinderile mijlocii, cu pana la 249 de angajati).