Romanii care vor sa faca un credit ipotecar au acum mai multe variante, in sensul ca tot mai multe banci au ieftinit aceste credite.
Astfel, incepand cu aceasta luna, dobanzile la creditele ipotecare, atat in lei, cat si in valuta, au inceput sa scada. Potrivit Agentiei Mediafax, din ce in ce mai multe banci au prezentat niveluri sub pragul de 10% pe an.
Trebuie spus ca aceste scaderi au loc in ciuda masurii luate de Banca Nationala a Romaniei de a majora cu cinci puncte procentuale costul surselor atrase de banci in valuta, cat si a cresterii dobanzilor pe piata internationala. Potrivit aceleiasi surse, in majoritatea cazurilor, creditele in euro sunt in continuare mai ieftine, atat ca nivel al dobanzii, cat si datorita tendintei de apreciere a leului. O exceptie este cazul ING Bank, care a redus cu 0,25 puncte procentuale dobanda la creditele ipotecare in lei si cu 0,75 puncte dobanda la cele in euro, aliniind ambele dobanzi la nivelul de 9% pe an, conform datelor Mediafax.
Mai trebuie spus ca si BRD a taiat 2,1 puncte procentuale in cazul imprumuturilor in euro si 0,6% puncte la creditele in lei, finantarile in moneda nationala fiind insa cu un punct procentual mai scumpe.
De asemenea, Raiffeisen Bank a redus recent cu doua puncte procentuale dobanda la creditele ipotecare in lei, de la 13,5% la 11,5% pe an, si a extins perioada maxima de acordare de la 20 la 25 de ani. (D.E.)