Specialistii apreciaza ca in 2006 tranzactiile cu terenuri vor fi cele mai profitabile afaceri imobiliare. In acest sector, castigurile sunt mult mai bune decat cele obtinute din dobanzile la depozitele bancare.
Un studiu realizat recent de agentia PricewaterhouseCoopers a aratat ca plasamentele in terenurile romanesti s-ar putea dovedi cele mai rentabile afaceri pe termen lung din Europa. Potrivit studiului, daca un strain ar plasa acum pe piata imobiliara romaneasca 100.000 de euro, in termen de zece ani investitia ar valora de peste cinci ori mai mult. Specialistii apreciaza ca profitul va fi generat, in mare parte, datorita aderarii tarii noatre la UE si ritmului rapid de crestere a economiei. Tari ca Franta, Italia sau Spania, renumite pana acum ca favorite pentru cumpararea de imobile de catre straini, au fost clasate pe locurile 17, 18 si 19 in topul preferintelor investitorilor. Studiile au impartit lumea imobiliara romanesca in doua tabere. Prima are indoieli cu privire la sursele folosite si modul in care s-a calculat atat de exact nivelul randamentelor. Cealalta tabara aduce argumente ca randamentele anuntate sunt posibile, chiar firesti. Cert este ca anul 2006 se anunta unul interesant din punct de vedere al investitiilor straine in piata imobiliara romaneasca. Americanii de la Heitman LLC vor aloca 410 milioane de dolari pentru plasamente imobiliare in Europa Centrala si de Est, inclusiv in Romania. De asemenea, Trieris Real estate Fund, creat de Piraeus Grecia, va investi peste 50 de milioane de euro in pietele imobiliare din Romania si Bulgaria, iar GTC Romania, Europe House si America House intentioneaza sa demareze anul acesta patru proiecte a caror valoare totala depaseste 200 de milioane de euro. Pe piata de profil, specialistii apreciaza ca terenul va fi in 2006 cea mai profitabila investitie imobiliara. Din tranzactii de acest gen se pot obtine profituri anuale cuprinse intre 25% si 100%. Ce trebuie sa stie potentialii investitori in acest domeniu? Daca intentioneaza sa cumpere un teren pentru a-l revinde, trebuie sa aiba grija ca acesta sa fie amplasat intr-o zona cu potential de dezvoltare si sa identifice corect utilitatea lui: rezidentiala, industriala sau comerciala. In plus, acestia nu trebuie sa faca tranzactia pana cand nu vad certificatul de urbanism, pentru a afla restrictiile impuse de zona respectiva.
Tranzactiile cu terenuri - profituri uriase intr-un an
Terenurile de la marginea Craiovei au devenit in ultimii ani o importanta sursa de venituri pentru cei care fac tranzactii de acest gen. Intr-un singur an, valoarea investitiei se poate dubla sau chiar tripla. "Spre exemplu, in zona Aeroportului Craiova, preturile au ajuns si la 40 de euro pe metru patrat. Anul trecut, pamantul din zona se vindea cu circa 20 de euro pe metru patrat, deci pretul s-a dublat intr-un an. A vazut lumea ca zona este frumoasa si a inceput sa fie populata, a inceput si construirea centurii ocolitoare a orasului si cererea de terenuri a crescut", a precizat Stefan Cherciu, asociat la agentia imobiliara CASA NOASTRA. In alte zone, cei care au investit au avut castiguri mult mai consistente. "Cel mai mult au crescut preturile terenurilor din zona fabricii DAEWOO. Acolo, un metru patrat de teren la strada se vinde si cu 100 de euro, dupa ce anul trecut costa in jur de 50 de euro. Preturile au explodat dupa deschiderea magazinului SELGROS, dublandu-se in numai trei luni", a mai spus Cherciu. Cei care opereaza pe aceasta piata spun ca se pot obtine castiguri maxime din terenuri care nu au mai fost speculate. Bani buni se pot obtine din asa-numita "afacere extravilan-intravilan", adica din suprafetele de pamant care sunt cumparate in extravilanul marilor orase si apoi trecute in intravilan, pentru dezvoltari imobiliare sau pentru ridicarea de centre comerciale. Alta idee este cumpararea terenurilor ieftine de langa statiunile turistice. O data cu dezvoltarea zonei, acestea vor valora o avere. Asadar, profiturile sunt uriase (cel putin 25%) in comparatie cu dobanzile acordate de banci pentru depozite, care nu depasesc 8% pe an.