Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului va scoate la privatizare in 2008, prin intermediul institutiei bursiere pachetele de actiuni pe care le detine la la Fabrica de Scule Rasnov, UCM Resita, Silvania Forest Satu Mare, Piese Auto Tulcea, TransGex Oradea, Turbomecanica Bucuresti si Iasitex, se arata intr-un comunicat de presa al AVAS. Aceste tranzactii vor fi intermediate de catre anumite societati de investitii financiare. De asemenea, pe langa cele 7 societati amintite AVAS va privatiza si pachetele de actiuni pe care le detine la Siraj Ad Impex Iasi, Steaua Electrica Fieni si Avicola Iasi, metoda aleasa in aceste cazuri fiind oferta publica secundara. In plus, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a mai anuntat ca a vandut prin oferta publica secundara de vanzare pachetul de 88.905 actiuni detinut la societatea Retezat SA Sibiu. Totodata, AVAS a mai anuntat ca pana la sfarsitul lunii in curs va selecta societatile de investitii financiare care vor intermedia ofertele, se precizeaza in acelasi comunicat.