Autoritatea pentru Administrarea Participatiunilor Statului (AVAS) a blocat conturile a 28 de firme din judetul Satu Mare. Ele au in total datorii la Fondul Asigurarilor de Sanatate de aproape 38,4 miliarde de lei. AVAS a dispus blocarea prin poprire a oricaror sume existente in conturile in lei si in orice valuta, deschise la toate filialele, sucursalele si agentiile institutiilor de credit de catre debitorii AVAS, care nu si-au platit datoriile la "Sanatateā€. Pe perioada blocarii conturilor, presedintii de banci au obligatia sa accepte plati numai cu aprobarea AVAS, cu exceptia platilor in contul datoriei sau a privilegiilor legale precum salariile. Ordinul a fost trimis la 38 de institutii bancare pentru a fi aplicat. Actiunea de blocare a conturilor de catre AVAS a cuprins la nivelul intregii tari 1.392 de agenti economici ce au de returnat statului in total 4.640 de miliarde de lei, ceea ce la cursul leu-dolar de la data la care au fost preluate creantele de AVAS in anul 2003 inseamna peste 136 de milioane de dolari.