Autoritatile judetene sunt din nou in impas financiar pentru plata salariilor cadrelor didactice din invatamantul preuniversitar. Consiliul judetean are nevoie de aproximativ 150 de miliarde de lei vechi, bani pe care dascalii doljeni ar trebui sa-i primeasca in luna decembrie. Daca pana acum administratia a rezolvat situatia prin redistribuirea banilor din alte trimestre, in prezent singura posibilitate de plata a salariilor este primirea banilor de la guvern. Constantin Dascalu, vicepresedintele pe probleme economice al CJ Dolj, a declarat ca probleme sunt si cu plata salariilor in luna noiembrie, insa acestea vor fi rezolvate printr-o redistribuire a banilor intre localitati.
"In acest moment avem 177 de miliarde de lei, iar pentru o luna ne trebuie 154 de miliarde. Banii pe luna noiembrie ii avem, insa ne-ar mai trebui banii pentru luna decembrie, si avem informatii ca la sedinta de guvern vom primi 200 de miliarde de lei in acest scop. Daca nu ii vom primi, va trebui sa redistribuim noua miliarde de lei de la localitatile care au bani in plus pentru salarii la localitatile care nu au bani suficienti, insa aceasta e o solutie de rezerva pentru luna noiembrie", a precizat Dascalu. Gaura existenta in bugetul invatamantului preuniversitar anul acesta nu este singura problema cu care se confrunta administratia doljeana. Recent, peste 400 de invatatori si educatori si-au castigat in instanta drepturile la plata unor diferente salariale, iar banii necesari punerii in aplicare a hotararilor judecatoresti ramase definitive si irevocabile trebuie platiti tot de CJ Dolj. Cu toate ca nu au estimat suma necesara pentru plata diferentelor, autoritatile sunt de parere ca, in cazul in care guvernul va da cele 200 de miliarde de lei, banii sunt suficienti si pentru plata acestor sume catre educatori si invatatori. "Daca suma care ni s-a comunicat e reala, atunci din banii repartizati de guvern vom putea acoperi si acesti bani, pentru punerea in aplicare a hotararilor judecatoresti", a spus Constantin Dascalu.