Constantin Gheorghe publica pe blog articolul: Despre buna folosire a pragului in economie.
"Economistilor le place sa vorbeasca despre praguri, sau limite, care, odata depasite, marcheaza inceputul problemelor. In general exista un sambure de adevar in spusele lor. Dar publicul reactioneaza adesea exagerat la spusele lor.
Sa luam in discutie raportul datorie pe PIB, care tine acum capul de afis al stirilor in Europa si in SUA. Auzim adesea spunandu-se, uneori in aceeasi fraza, ca datoria Greciei reprezinta echivalentul a 153% din PIB-ul sau anual si ca Grecia este insolvabila. Adaugati acestor declaratii ultimele reportaje de televiziune, care arata revoltele violente de pe strazile Atenei. Ce efect obtinem?
Aici, in SUA, asta poate semana cu o imagine despre viitorul nostru, de vreme ce datoria publica se apopie periculos de nivelul de 100% din PIB anual si continua sa creasca. Dar nu cumva aceasta imagine este doar produsul exagerat al imaginatiei noastre? Chiar este posibil ca o tara sa devina insolvabila pentru ca datoria sa trece de pragul de 100% din PIB?
Bineinteles ca nu. Pana la urma, datoria (care este exprimata in unitati monetare) si PIB (care este masurat in unitati monetare pe unitatea de timp) produce un raport in unitati de timp. Nu exista niciun motiv special sa folosim anul ca unitate pentru datorie. Un an este timpul care ii este necesar Pamantului sa faca o rotatie in jurul Soarelui. Exceptie facand industriile sezoniere, precum agricultura, acest raport nu are o semnificatie economica speciala.
Sa ne amintim de ceea ce am invatat la liceu, la cursurile de stiinte exacte: trebuie sa fim intotdeauna foarte atenti la unitatile de masura. Daca ne inselam in privinta unitatii de masura, putem trage concluzii total false.
Daca economistii nu respecta regula generala care care cere anualizarea datele trimestriale ale PIB si inmultesc PIB trimestrial cu patru, raportul datorie pe PIB al Greciei ar fi de patru ori mai mare decat cel actual. Dimpotriva, daca ar exprima PIB in termeni decenali, inmultind PIB trimestrial cu 40 in loc de patru, ponderea datoriei in PIB ar fi de doar 15%. Din punctul de vedere al capacitatii de rambursare a datoriei grecesti, astfel de unitati ar fi mai pertinente, pentru ca Grecia nu trebuie sa ramburseze intrega datorie intr-un an (doar daca actuala criza nu face imposibila refinantarea actualei datorii).
De altminteri o parte a datoriei suverane a Greciei este o datorie fata de propriii cetateni.In aceasta situatie, marimea datoriei subestimeaza in foarte mare masura obligatiile pe care grecii le detin fata de altii (mai ales sub forma de obligatii familiale). In orice moment al istoriei, raportul datorie pe pibul anual a depasit copios 100%. Cei mai multi oameni nu se gandesc la astea cand reactioneaza la cifrele indatorarii, publicate de presa. Sunt ei cu adevarat atat de stupizi sa se lase bagati in ceata de aceste cifre? Prin prisma experientei mele personale, as putea spune ca este posibil, pentru ca pana si eu, economist de profesie, trebuie sa fac eforturi pentru a evita acest tip de greseala.
Economistii care adera la modelele bazate pe asteptari rationale n-ar admite asta niciodata, dar multe evenimente de pe piete sunt reflectarea prostiei in stare pura, sau mai degraba al neatentiei, dezinformarii in legatura cu lucrurile fundamentale si ale unei prea mari insistente in jurul povestilor puse acum in circulatie.
Ceea ce se petrece cu adevarat acum in Grecia este rezultatul unui mecanism social. Ceva a facut ca investitorii sa inceapa sa se teama ca datoria Greciei are un risc de insolvabilitate pe termen lung putin mai mare. Cererea ceva mai scazuta pentru datoria Greciei a provocat prabusirea pretului sau, ceea ce a antrenat o crestere a randamentului sau in termeni de dobanda a pietei. Dobanzile mai ridicate au complicat, prin scumpire, refinantarea datoriei grecesti, generand o criza fiscala, care a obligat guvernul sa impuna masuri de austeritate severe. Aceste masuri au generat tulburari sociale sui o prabusire a economiei, care au incurajat si mai mult scepticismul investitorilor in privinta capacitatii Greciei de a-si onora serviciul datoriei.
Aceasta reactie nu are nimic in comun cu faptul ca raportul datorie pe PIB anual depaseste un anumit prag, doar daca persoanele care au generat aceasta reactie nu cred in el. Sigur, raportul este un factor care ne ajuta sa evaluam riscurile unor reactii negative, caci guvernul trebuie sa refinanteze datoria pe termen scurt mult mai rapid, si daca actuala criza creste dobanzile, autoritatile vor fi constranse sa adopte, mai devreme sau mai tarziu, masuri de austeritate fiscala. Dar raportul de indatorare nu este cauza acestei reactii.
Un articol scris anul trecut de Carmen Reinhart si Kenneth Rogoff, intitulat "Growth in a Time of Debt," a fost citat de numeroase ori pentru analiza sa, care priveste 44 de tari, pe o perioada de 200 de ani, care dovedeste ca atunci cand datoria guvernamentala depaseste 90% din PIB, tarile sufera de un ritm mai scazut de crestere economica, pierzand cam un procent din rata anuala de crestere.
Am putea deduce gresit ca, pentru ca 90% este foarte aproape de 100%, lucruri teribile se intampla tarilor care trec de acest prag .Daca citim cu atentie articolul, vedem ca Reinhart si Rogoff au ales cifra de 90% aproape arbitrar. Ei au ales, fara explicatii, sa imparta rapoartele datorie pe PIB in intervalele urmatoare: mai mic de 30%, 30-60%, 60-90% si mai mult 90%. Si se dovedeste ca ratele de crestere diminueaza in toate aceste intervale cand raportul datorie pe PIB creste, si doar peste 90% scaderea este putin mai mare.
Exista si o problema de cauzalitate inversa. Rapoartele datorie pe PIB au tendinta sa creasca in tarile care cunosc dificultati economice. Daca asta explica in parte de ce rapoarte ridicate datorie pe PIB corespund unei cresteri economice mai scazute, exista mai putine motive sa credem ca tarile trebuie sa evite rate mari de indatorare. Intr-adevar, teoria keynesiana demonstreaza ca austeritatea erodeaza, in loc sa stimuleze, performanta economica.
Problema fundamentala careia trebuie sa-i faca fata o mare parte a lumii este aceea ca investitorii reactioneaza de o maniera exagerata la gradul de indatorare, temandu-se de un prga magic, si pentru asta cerand programe de austeritate fiscala prea rapide. Ei cer guvernelor sa taie cheltuielile intr-un moment in care economiile sunt inca foarte vulnerabile. Gospodariile se tem, reducandu-si la randul lor cheltuielile, iar intreprinderile sunt descurajate sa imprumute pentru a finanta cheltuielile de capital.
Lectia este simpla; ar trebui sa ne facem mai putine griji in legatura cu ponderea datoriei in PIB si cu diversele praguri, si mai mult in legatura cu incapacitatea noastra de a vedea in acesti indicatori ceea ce sunt: constructii artificiale, si adesea nepertinente."
Articol publicat pe Project Syndicate de Robert J. Shiller, profesor de economie la Universitatea Yale. Traducerea dupa varianta franceza imi apartine. Va intrebati de ce am facut efortul? dracu‘ stie! Poate sunt masochist, si inca mai cred ca exista si alti romani care nu inghit pe nemestecate propaganda unor economisti tembeli.