Pugilistele Clubului Sportiv (CS) Botosani au reusit sa obtina o performanta exceptionala in cadrul editiei a VI a Cupei Romaniei la box feminin, competitie desfasurata la sfirsitul saptaminii trecute la Slatina. Desi s-au prezentat la aceasta intrecere, care incepe sa fie una de traditie in boxul feminin romanesc, cu doar trei sportive, doua dintre acestea au reusit sa urce pe cea mai inalta treapta a podiumului. Prima dintre acestea, Larisa Rosu, care este si componenta a lotului national de box, a reusit sa fie cea mai buna pugilista a categoriei 70 Kg, reusind sa-si adjudece trofeul dupa ce a trecut fara emotii de adversare de calibru de la cluburi cotate mult mai bine la inceputul intrecerii. "Ma bucura enorm acest trofeu obtinut, avind in vedere ca este pentru prima oara cind reusesc sa-l obtin. Aceasta performanta imi da increderea de care am nevoie pentru a ataca si titlul national la sfirsitul lunii martie ", a declarat Larisa Rosu. A doua pugilista a CS care a reusit sa urce pe cea mai inalta treapta a podiumului competitiei de la Slatina a fost Larisa Prisacaru, sportiva ce si-a "spulberat " adversarele la categoria 60 kg. "Am si uitat deja de acest trofeu pentru ca acum, obiectivul meu este sa o urmez pe Larisa Rosu la lotul national ", a precizat Larisa Prisacaru. Antrenorul pugilistelor botosanene, Victor Apetrei a declarat ca obiectivul sportivei sale de a intra in lotul national este foarte aproape de a se materializa, deoarece sportiva a fost monitorizata de antrenorul lotului national Adrian Lacatus