In Romania se vor schimba conditiile pentru asigurarile auto - asa numitele asigurari civile obligatorii. In stabilirea sumei platite ca asigurare se va tine seama de mai multe criterii incepind de la virsta celui asigurat pina la istoria "rutiera " a acestuia. 2007 va fi anul completei liberalizari in asigurarile auto.
Majoritatea companiilor de asigurari si-au publicat tarifele pentru anul care vine iar acestea nu depasesc cresteri in marja de 20% recomandata de Comisia pentru supravegherea asigurarilor. Exista asa zise indicatii ale acestei comisii care recomanda o marja de crestere a asigurarilor pina in 20% si una de scadere de 10%. Tot acest fapt ar putea duce si la diferente de pina la 30% intre primele de asigurare practicate de fiecare companie. In acelasi timp insa piata asigurarilor auto din Romania continua sa fie marcata de anomalii. Prima de asigurare se stabileste in continuare numai in functie de capacitatea cilindrica a automobilului si pe baza diferentierilor - persoana fizica si persoana juridica. Acest lucru se va schimba in viitorul apropiat. "In urmatoarele trei-patru luni, vom da in folosinta baza de date unica impreuna cu Ministerul Administratiei si Internelor, care va evidentia toate pagubele inregistrate de detinatorii auto, precum si alte criterii pe baza carora se pot stabili primele de asigurare ", spune Presedintele Comisiei de supraveghere a asigurarilor, Nicolae Crisan.

Criterii occidentale aplicate si in Romania

In Marea Britanie de pilda, atunci cind se calculeaza valoarea sumei care trebuie platita drept asigurare, se face o adevarata fisa a celui asigurat: virsta, daca si in cite accidente a fost implicat, vechimea masinii, ba chiar zona in care locuieste, zona care poate fi una de risc major de furt a masinilor. Valoarea asigurarii ia in seama chiar statistici care arata de pilda ca un tinar intre 18 si 21 este probabil sa fie implicat in mai multe incidente auto decit sa spunem o femeie de 40 de ani. Implicit suma pe care o va plati ca asigurare acel tinar va fi mult mai mare. Printre alte anomalii pe piata asigurarilor auto din Romania este si diferentierea care se face intre asigurarea propriu zisa si cartea verde. Presedintele Comisiei de supravgehere a asigurarilor Nicolae Crisan spune ca si acest lucru se va schima din 2007.

Asigurarea auto va fi unificata cu Cartea Verde

"Aceasta inseamna ca o asigurare auto va fi valabila pe intreg teritoriul Uniunii Europene. Recunoasterea se va face fie doar in baza numarului de inmatriculare. Daca nu va fi acceptat acest tip de identificare, atunci asiguratus va primi in mod gratuit o Carte Verde la iesirea din tara ", explica Nicolae Crisan.
Aceasta ar putea insemna insa si o crestere a primei de asigurare, in sensul ca cei care vor circula si in afara Romaniei vor fi considerati a fi mult mai mult expusi eventualelor riscuri. Tot din 2007, odata cu liberalizarea totala a acestui tip de asigurari e posibil ca soferii sa-si poata face asigurarile in orice luna a anului si nu doar de la 1 ianuarie.