Turistii straini care vin in tara noastra ar putea fi scutiti de taxa pe valoarea adaugata. Si asta pentru ca Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism din Romania (ANAT) solicita introducerea unei cote zero de TVA pentru strainii care achizitioneaza servicii turistice in Romania, pentru a compensa pierderile provocate firmelor din domeniu de aprecierea leului. Aprecierea leului produce pierderi agentiilor de turism care au semnat contracte cu clientii pentru acest sezon inca de anul trecut. Pe de alta parte, nu este normal ca hotelierii sa factureze turistii straini la cursuri interne artificiale, cu mult peste nivelul bancii centrale, provocand astfel pierderi substantiale operatorilor de turism care au adus clientii, apreciaza agentiile de turism. "Avand in vedere ca acum se incheie majoritatea contractelor pentru incoming pentru anul 2008 si ca majoritatea hotelierilor solicita preturi in lei, ce includ o crestere de minimum 10% prin raportarea la un leu intarit, ne exprimam ingrijorarea cu privire la succesul pe care il poate avea Romania ca destinatie pentru turistii straini, in conditiile in care nu se bucura de cea mai buna imagine", se arata intr-un comunicat al ANAT. Reprezentantii Asociatiei apreciaza ca, prin cresterea artificiala de preturi, Romania nu va mai fi capabila sa atraga turisti straini, cu atat mai mult cu cat turismul romanesc este deficitar in privinta infrastructurii, modernizarii hotelurilor, pregatirii personalului si calitatii serviciilor. (Andreea Stefan)