Romania a solicitat Comisiei Europene o derogare pentru sacrificarea animalelor din gospodarii fara asomare, inainte de Craciun si Paste, pe o perioada de trei ani, in schimbul careia autoritatile de la Bucuresti vor elabora un program de educare a populatiei in legatura cu normele din domeniu. "Comisia Europeana a fost de acord ca animalele sa poata fi sacrificate traditional, doar pe o perioada de trei ani. In acest sens am cerut ca, macar 4-7 zile inainte de Craciun si Pasti, taranii sa fie lasati sa isi sacrifice animalele" a declarat presedintele Colegiului Medicilor Veterinari, Liviu Harbuz. Dupa prezentarea programului la Bruxelles, Guvernul va emite o hotarare care sa legifereze derogarea de la sacrificarea animalelor inainte de sarbatori, pe care reprezentantii Comisiei Europene s-au angajat sa nu o atace in instanta, potrivit lui Harbuz. Hotararea ar urma sa intre in vigoare inaintea sarbatorilor de Paste, a adaugat el. "Romania este un caz unic in Europa. La noi sunt 1,8 milioane de proprietari cu 4,5 milioane de porci, in vreme ce in Olanda sunt 600.000 de ferme care cresc zece milioane de porci. Fermierii care au doar 50 de euro pensie nu isi vor permite sa cumpere un asomator care costa 200 de euro", a spus Radu Roatis, presedintele Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA).