Supermarketurile au devenit principala sursa de aprovizionare pentru majoritatea oradenilor. Anuntand promotii peste promotii, vehiculand reduceri de pret, centrele comerciale nu fac altceva decat sa profite de pe urma naivitatii clientilor. Nu de putine ori, acestia sunt inselati atat in privinta calitatii produselor, cat si a preturilor.
Cristiana Bigan, sefa Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor, ne-a comunicat ca produsele nu sunt retrase de la raft decat dupa interventia inspectorilor de la protectia consumatorilor. "In urma controalelor efectuate de ANPC, in perioada 29 octombrie-1 noiembrie, la 351 de operatori economici si 189 de tone de produse alimentare, s-au descoperit diferente intre pretul afisat si pretul platit, alimente expirate, alimente neconforme, etichete care nu furnizau informatii complete despre valabilitatea produselor, despre lista ingredientelor, lipsa traducerii in limba romana a elementelor de identificare a produselor, prezenta ambalajelor deteriorate, nerespectarea conditiilor de depozitare. Pentru deficientele constatate s-a dispus oprirea definitiva de la comercializare a 1.100 kg de produse alimentare care erau improprii comercializarii si consumului uman. De asemenea, 14.900 kg produse alimentare au fost oprite temporar de la comercializare, pana la remedierea neconformitatilor constatate. Numarul amenzilor contraventionale date pentru incalcarea reglementarilor privind protectia consumatorilor se ridica la 274, insumand 655.300 de lei. De aceea sfatuim consumatorii oradeni sa verifice cu atentie preturile produselor pe care doresc sa le cumpere din aceste spatii comerciale, prin folosirea cititoarelor de coduri de bare. De asemenea, sa acorde atentie datei durabilitatii minimale de pe etichetele produselor alimentare si listei de ingrediente. Orice abatere sesizata de consumatori este recomandabil sa fie adusa la cunostinta inspectorilor Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor", avertizeaza sefa OJPC Bihor.
La controalele efectuate in supermarketurile Carrefour, inspectorii au gasit "salam de vara extra" ca "produs fiert si afumat" in loc de "produs fiert si dublu afumat", dar si orez Iasmine cu miros nespecific, de mucegai si incins, precum si varza alba si castraveti avand zone depreciate, atacate de putregai pe suprafete intinse. In afara datei-limita de consum depasite si a nerespectarii conditiilor de depozitare/expunere impuse prin actele normative in vigoare sau de producatori prin etichetare, inspectorii ANPC au descoperit grave abateri in privinta modului de indicare a preturilor, unul fiind pretul afisat la raft si altul pe bonurile de casa. Lista unitatilor controlate si amendate de inspectori continua. In afara marilor magazine amintite, s-au gasit deficiente si la o parte dintre societatile aflate in supermarketul REWE Romania SRL - Penny Market si hipermarketul PIC SA Oradea.