Persoanele fizice si firmele ale caror activitati afecteaza mediul sau pericliteaza viata, sanatatea ori integritatea corporala a unei persoane risca pedepse cu inchisoarea de la 1 la 3 ani sau vor plati amenzi, daca nu iau masuri pentru a preveni si repara daunele produse.
Amenzile au fost stabilite la sume cuprinse intre 5.000 si 40.000 de lei, pentru persoanele fizice, si intre 10.000 si 100.000 lei, pentru persoane juridice, in functie de gravitatea situatiei, printr-o ordonanta aprobata joi de Guvern. Daca activitatea a condus la vatamarea corporala a unei persoane, va fi aplicata pedeapsa cu inchisoare de la 3 luni la 10 ani, iar in cazul decesului de la un an la 25 de ani.
Agentia judeteana pentru protectia mediului este autoritatea competenta pentru stabilirea si luarea masurilor preventive si reparatorii, precum si pentru evaluarea caracterului semnificativ al prejudiciului asupra mediului, se mai arata in actul normativ. (M.C.I.)