Autoritatile locale si-au schimbat optica si promit ca vor primi delegatia de oameni de afaceri spanioli cu bratele deschise, dupa ce furnizorii de componente pentru Ford au fost tratati cu indiferenta. Oficialii le ofera spaniolilor solutii practice.Ambasada Spaniei la Bucuresti, prin consilierul economic si comercial Rosa Sanchez-Yebra, a solicitat autoritatilor craiovene si doljene o întâlnire saptamâna aceasta pentru „o discutie ampla“ pe tema investitiilor viitoare spaniole în zona Craiovei si a Doljului, se arata într-o adresa transmisa de Ambasada catre Agentia de Dezvoltare Regionala (ADR) Sud-Vest Oltenia. „În ultima perioada primim din ce în ce mai multe cereri din partea firmelor spaniole interesate sa investeasca în zona Craiovei si a Doljului“, a precizat consilierul economic al Ambasadei Spaniei la Bucuresti. „Noi le vom prezenta profilul economic al judetului si îi vom îndruma sa investeasca în industria traditionala, dar, daca vin cu propuneri concrete de afaceri si solicita ce au solicitat furnizorii Ford, atunci nu putem decât sa-i îndrumam catre Primaria Craiova si Consiliul Judetean Dolj“, a declarat directoarea ADR Sud-Vest Oltenia, Marilena Bogheanu.  
Alti investitori, alte promisiuni Daca în urma cu doua saptamâni, autoritatile locale nu au fost ferme în a mentine în zona Craiovei investitorii straini care ar urma sa fie furnizori de componente pentru Ford (si care au solicitat terenuri dotate cu utilitati), de data aceasta promisiunile sunt altele. Primarul Craiovei, Antonie Solomon, merge pâna acolo încât spune ca poate extinde utilitatile municipalitatii pe terenurile altor comune, doar, doar sa fie multumiti investitorii straini. „Nu pot sa le ofer teren, ca Primaria Craiova nu are, dar îi îndrum catre Malu Mare, Cârcea si alte comune din jur, iar daca gasesc terenuri acolo, Primaria Craiova poate sa extinda utilitatile pâna în zonele limitrofe. Noi îi asteptam pe spanioli cu bratele deschise“, a spus Antonie Solomon. Presedintele Consiliului Judetean Dolj, Ion Prioteasa, a declarat ca le transmite investitorilor spanioli ca au facut o alegere buna când au selectat Craiova si Doljul drept tinta a investitiilor „pentru ca terenurile sunt mai ieftine la noi decât în Bucuresti sau Cluj“. Concret, Prioteasa spune ca le va transmite strainilor „sa contacteze primarii localitatilor din zona periurbana a Craiovei, pentru ca le pot obtine terenuri direct de la proprietari. Daca între timp luam si noi terenurile pentru extinderea parcului industrial, îi vom invita acolo, dar nu este sigur“.