Etichetarea painii cu ajutorul unui timbru contravine normelor care tin de protectia consumatorului. Cel putin asa sustin reprezentantii ANAMOB (Asociatia Nationala a Industriilor de Morarit si Panificatie din Romania), care isi justifica afirmatia prin faptul ca "folosirea oricarui tip de colorant (pe timbru) in panificatie este interzisa".
La randul lor, reprezentantii din Ministerul Agriculturii spun ca etichetarea painii nu inseamna folosirea unor substante nocive. "Se discuta in prezent trei posibilitati. Una ar fi stantarea painii, alta ambalarea si etichetarea pe ambalaj, iar a treia, doar etichetarea", ne-a declarat ieri Adrian ¥ibu, purtator de cuvant in Ministerul Agriculturii. El a subliniat ca se va tine cont de parerea reprezentantilor din aceasta industrie, se va ajunge la un acord si se va lua cea mai buna decizie care sa fie in favoarea consumatorului.
Trebuie spus ca prin aceasta masura produsul poate fi controlat mai bine si, astfel, evaziunea fiscala din domeniu ar scadea.
Viorel Marin, presedintele ANAMOB, a declarat ieri ca "50% din painea pe care o mancam este produsa pe piata neagra". El a mai spus ca in tarile Uniunii Europene nu exista paine sub un euro bucata. Care va fi pretul painii insa dupa integrarea Romaniei in UE, ramane de vazut.
Pe de alta parte, reprezentantii ANAMOB au subliniat ca exista riscul de a nu mai manca paine romaneasca dupa integrare. In sensul ca foarte multe unitati vor fi inchise pentru ca, din lipsa banilor, nu vor putea investi in modernizari. Atunci, tara noastra va fi nevoita sa importe si paine, asa cum s-a intamplat la carne, unde 85% este importata. 1 octombrie 2006 este data la care pe piata nu vor mai exista decat unitati de paine care sa respecte standardele impuse de UE. Pana in prezent, reprezentantii ANAMOB au atentionat aproximativ 2.600 de agenti economici, din cei 5.000 cu licenta care exista pe piata, asupra normelor pe care trebuie sa le adopte pentru a putea supravietui. De asemenea, Viorel Marin a mai precizat ca unitatile de paine de la parterul blocului (10% din cele 2.600) vor disparea primele pentru ca este imposibil sa indeplineasca cerintele UE.