Patronatul agentiilor de turism din Romania intentioneaza sa initieze in acest an un sistem de monitorizare si clasificare a managementului si serviciilor din hoteluri, in baza caruia vor fi identificate unitatile de cazare agreate de asociatie. Primele hoteluri monitorizate vor fi cele de pe litoral."Acest concept nu vrea sa concureze Ministerul Turismului cu o alta clasificare. Zidurile si incaperile hotelurilor vor fi clasificate in continuare de minister, noi vom monitoriza doar calitatea managementului si a serviciilor. Speram ca sistemul sa determine o emulatie prin care hotelierii sa vrea sa fie agreati, iar nivelul serviciilor sa creasca in beneficiul clientilor", a declarat Adrian Voican, membru in conducerea Patronatului Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT). Acesta a precizat ca noul sistem va fi elaborat de comisia de turism intern a ANAT si discutat de membrii asociatiei pe 5 octombrie, la Sovata. ANAT nu a stabilit deocamdata criteriile prin care hotelurile vor fi clasificate, o decizie in acest sens urmand sa fie luata in octombrie. Potrivit lui Voican, initiativa agentiilor de turism are ca scop stabilirea unei comunicari mai bune intre hotelieri si clienti.