Directia de Munca si Protectie Sociala (DMPS) Dolj se reorganizeaza. Ieri s-au înfiintat doua institutii distincte: Agentia Judeteana pentru Prestatii Sociale Dolj si Directia de Munca si Incluziune Sociala. „Agentia va avea drept scop gestionarea sistemului prestatiilor sociale la nivel teritorial, de la aplicarea legislatiei privind acordarea si plata prestatiilor sociale pâna la evidenta tuturor beneficiarilor din acest sistem. Conform legii, prestatiile sociale cuprind: alocatii familiale, ajutoare sociale, indemnizatii si facilitati“, a declarat Marius Simcelescu, director adjunct al agentiei. Asta înseamna ca toate cererile si dosarele celor care solicita si beneficiaza de alocatie de stat pentru copii, indemnizatie pentru cresterea copilului, trusoul pentru nou-nascuti, sprijin financiar la constituirea familiei vor fi înaintate dupa aceasta data agentiei nou-înfiintate. Tot agentiei se vor adresa si cei care au nevoie de ajutor social, ajutor în caz de deces si pentru încalzirea locuintei, dar si de indemnizatii destinate celor cu handicap sau alocatii pentru cei infectati cu HIV sau bolnavi de SIDA.Avantajele si noutatile sistemului constau în faptul ca se simplifica procedura de stabilire a dreptului la prestatii sociale, dar si modalitatea de plata. Se face un dosar unic pentru o familie sau gospodarie, acolo unde sunt mai multi beneficiari, iar plata se va efectua o singura data pe luna. De exemplu, daca într-o familie, tatal beneficiaza de ajutor social, iar mama - de indemnizatie pentru cresterea copilului, banii vor ajunge la aceasta familie la o singura data, si nu în zile diferite, cum se întâmpla pâna acum. În acest fel se reduce timpul de asteptare pâna la intrarea în posesia drepturilor banesti.
Ambele institutii, Agentia Judeteana pentru Prestatii Sociale Dolj si Directia de Munca si Incluziune Sociala, au conduceri interimare pâna la numirea unor directori noi. Ele functioneaza în sediul fostei DMPS Dolj.