Angrosistii si comerciantii de cereale din Romania alaturi de producatorii agricoli au sesizat Consiliul Concurentei in legatura cu modul in care sint distribuite cantitatile de griu de la rezerva de stat unor companii care activeaza in acest sector. Sesizarea este analizata de autoritatea de concurenta, care va formula un raspuns in maxim 30 de zile. "De peste patru ani, stocurile de griu din rezerva de stat sint folosite de autoritatile publice pentru interventii neloiale pe piata contrar reglementarilor in vigoare in ceea ce priveste concurenta si functionarea pietelor produselor agricole si agroalimentare ", se arata intr-o sesizare transmisa Consiliului Concurentei de Liga Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania, Asociatia Patronala a Angrosistilor de Cereale si Asociatia Romana a Comerciantilor de Produse Agricole. Acestia afirma ca s-au scos mari cantitati de griu din rezerva de stat si se distribuie unor agenti economici care opereaza pe piata griului in calitate de comercianti sau de utilizatori finali (morari). Distribuirea nu s-a realizat prin licitatie sau burse de marfuri, asa cum se intampla in tarile comunitare. "Dupa aflarea vestii ca se distribuie gratuit griu din rezervele de stat, pretul a coborit la nivelul de 3.500-3.700 lei pe kilogram, cererea a scazut semnificativ, dar pretul fainii si al piinii nu s-a diminuat”, mentoneaza sesizarea. Cele trei asociatii au mai semnalat aceasta situatie presedintelui tarii, urmind sa fie informati si comisarul european pentru concurenta, Neelie Kroes, pi comisarul european pentru agricultura si dezvoltare rurala, Mariann Fischer Boel.