Dubla calitate, de administrator sau director si salariat, este considerata, potrivit legii societatilor
comerciale, incompatibilitate si cei care nu respecta legea pot fi pedepsiti cu inchisoarea de la 3 luni la 3 ani. Cum legea cu modificarile ei este operabila incepand cu 1 decembrie 2006, sute de directori si
administratori bihoreni vor trebui sa renunte la calitatea de angajat in cadrul societatilor pe care le
conduc.
Contractul de munca trebuie inlocuit cu contractul de mandat, in cazul societatilor care au ca sistem de conducere consiliul de administratie si directori. Legea 441/2006, actul normativ care modifica legea societatilor comerciale, stipuleaza ca administratorii si directorii (potrivit Legii 31/1990) nu pot incheia cu societatea un contract de munca pentru indeplinirea mandatului, ci un contract de administrare/management. In aceasta categorie intra toti directorii care indeplinesc atributii desemnate de Consiliul de Administratie. De remarcat totusi ca inca nu au fost adoptate normele de aplicare a acestui act normativ. Legea se refera la societatile pe actiuni (SA-uri) care sunt conduse de CA - membrii acestuia fiind administratori - care deleaga atributii directorului general sau altor directori din societate. Acestia vor trebui sa renunte la contractul de munca, activitatea lor urmand sa se desfasoare in baza unui altfel de contract, dupa regulile mandatului.
De remarcat este faptul ca noile contracte de administrare sau management nu trebuie inregistrate la inspectia muncii si nici nu confera angajatului protectie sociala. Prevederile incluse in acest tip de contract sunt prevazute si in noua lege a societatilor comerciale, dar pot fi imbunatatite in functie de dorinta patronului. Cu alte cuvinte, prin renuntarea la contractul de munca, salariatul isi pierde unele drepturi conferite de Codul muncii sau contractul colectiv de munca. O persoana care are un contract de munca este mult mai bine protejata si are mai multe avantaje.
Patronatele bihorene sunt nemultumite de noile modificari
Dan Octavian, directorul general al Federatiei Patronilor Bihor, ne-a declarat ca patronii pe care FPB ii reprezinta nu sunt de acord cu modificarile aduse Legii 441. "Nu este normal ca un director sa nu mai detina calitatea de angajat, pentru ca isi pierde toate drepturile pe care le au angajatii. El va trebui sa-si incheie contract individual cu Casa de Pensii, cu Casa de Asigurari de Sanatate, sa-si plateasca singur impozitele si taxele si sa-si tina evidenta lunar. Nu stiu cine a favorizat aparitia unor astfel de aberatii, insa patronatul nostru va inainta un memoriu catre Executiv pentru a se opera modificarile care se impun si pentru ca directorii si administratorii de SA-uri sa nu-si piarda calitatea de angajati. In acest sens, am contactat deja patronatele din Timisoara, Hunedoara, Arad, la care se vor adauga alte organizatii din mai multe judete ale tarii, pentru a semna impreuna documentele necesare. Oricum, vom apela la toti parlamentarii bihoreni pentru ca acestia sa faca presiuni ca normele de aplicare sa nu mai impuna masurile de care am vorbit", a precizat reprezentantul FPB.
Consiliului National al Intreprinderilor Mici si Mijlocii a comunicat ca eliminarea contractelor de munca ii dezavantajeaza clar pe cei care au posturi de conducere, limitandu-le anumite drepturi, printre care si dreptul la pensie. Administratorii sau directorii pot incheia un contract de administrare cu inspectia muncii pentru a-si plati singuri contributiile la fondul de asigurari sociale si cele de sanatate, ori pot opta pentru un sistem privat de asigurare care le va da posibilitatea sa aiba o pensie la batranete si accesul la sistemul sanitar privat. "De la inceput Consiliul nu a fost de acord cu introducerea unor astfel de masuri. Nu este normal ca un presedinte de Consiliu de Administratie sa nu poata fi si director general doar pentru ca niste indivizi au decis asa ceva. Consiliul a abordat deja parlamentari si face lobby atat la camera Deputatilor, cat si la Senat, pentru scoaterea din lege a masurile care ne nemultumesc", ne-a declarat Ioan Mintas, presedintele Consiliului Local al IMM Bihor.
Renuntarea la contractele de munca si trecerea la cele de mandat aduce un beneficiu societatilor comerciale care se afla in aceasta situatie: nu vor mai plati taxele aferente salariilor. Prin contractul de administrare se prevede ca administratorul primeste o suma bruta, angajatorul nu mai are de achitat diverse contributii si taxe la diverse fonduri. In ce-l priveste pe administrator, acesta poate opta pentru a plati contributiile de asigurari sociale sau sanatate, insa va scapa de somaj. Impozitul pe venit este insa obligatoriu.